Poezii scrise de Neli Mihail, prietena parohiei noastre - Doamne ajuta-ne sa Te intampinam cu salcii si rugaciuni de Florii si sa Te urmam toata viata!
http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2014/04/duminica-floriilor-poezii-scrise-de.htmlPentru a sarbatori cu adevarat Intrarea Mantuitorului in Ierusalim, sa iesim si noi in intampinarea Lui cu stalparile gandurilor si faptelor bune, cu simtaminte curate, cu mirul de buna mireasma al unei vieti fara prihana, cu dorinta de a-l primi pe El ca imparat al nostru.
Ierusalimul sufletului nostru sa-si merite numele de „pace sfanta” si sa fie cetatea bucuriei intampinarii Mantuitorului, locasul pacii, in care se afla tronul lui Dumnezeu, sa fie Ierusalimul Invierii. Sa aclamam si noi: „Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat, Cel ce vii intru numele Domnului” si sa ne bucuram de posibilitatea de a-L putea, nu doar intampina, ci chiar primi intreg pe Domnul Hristos in fiinta noastra.
Troparul Floriilor (Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim)
Sunt cuvinte pe care le spunem in fiecare an la praznicul Floriilor, respectiv al Intrarii Mantuitorului in Ierusalim, precum si in ziua precedenta, in Sambata lui Lazar. Rostind sau cantand aceste cuvinte, ne adresam Domnului Hristos, Biruitorului mortii, Care l-a inviat din morti pe Lazar preinchipuind si prin aceasta Invierea noastra a tuturor, invierea cea de obste si ne exprimam bucuria de a-L intampina pe Domnul Hristos asemenea pruncilor din Ierusalimul de acum aproximativ doua mii de ani.
Intrarea Mantuitorului Iisus Hristos in Ierusalim, pe care o sarbatorim in fiecare an in duminica dinaintea Sfintelor Pasti, este istorisita de toti cei patru sfinti evanghelisti, fiind strans legata de evenimentele ultime ale vietii trupesti a Domnului Hristos, de ultimele Sale zile petrecute in Ierusalim, de patimile, rastignirea, moartea si invierea Sa. Sfantul Evanghelist Ioan insa, inainte de a prezenta Intrarea in Ierusalim, in capitolul 11 si la inceputul capitolului 12 ale evangheliei sale relateaza niste evenimente importante petrecute intr-un sat din apropierea Ierusalimului, in Betania. Este vorba de invierea lui Lazar si de ungerea Mantuitorului cu mir de catre Maria, sora lui Lazar.
Din relatarea Sf. Evanghelist Ioan aflam ca Mantuitorul avea un prieten in Betania, prieten ce ajunsese sa fie bolnav. Surorile lui Lazar, Marta si Maria, pe care Domnul Hristos le iubea de asemenea, I-au trimis Acestuia vorba ca Lazar, prietenul Lui este bolnav. Auzind stirea, Mantuitorul a afirmat ca aceasta boala nu era spre moarte, ci ca Fiul lui Dumnezeu sa se preaslaveasca prin ea (cf. In.11,4) si doar dupa doua zile S-a indreptat spre Iudeea, provincie in care se afla satul Betania. In momentul plecarii El cunostea faptul ca Lazar deja murise, fapt pe care l-a facut cunoscut si ucenicilor Sai, iar cand au ajuns in Betania Lazar se afla deja de patru zile pus in mormant. Sosind in Betania, Domnul Hristos a fost mai intai intampinat de Marta, sora lui Lazar si a Mariei, cu care El a avut un scurt dialog. Deoarece Marta isi exprima tristetea pentru pierderea fratelui ei in lipsa Mantuitorului, Domnul Hristos i-a spus ca acesta o sa invieze. Pentru ca ea credea ca Mantuitorul vorbeste despre invierea de obste, El i s-a prezentat drept „invierea si viata”, spunandu-i ca cel ce crede in El chiar daca va muri, va trai, ca tot cel care traieste si crede in El nu va muri in veac (cf. In.11,24-26). Dialogul se incheie cu o marturisire de credinta a Martei, prin care aceasta isi exprima credinta in cele spuse de Iisus si afirma ca ea a cunoscut ca El este „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume” (In.11,27).
Dupa ce a spus acestea, Marta s-a dus sa o cheme pe Maria, sora ei, si i-a spus: „Invatatorul este aici si te cheama” (In.11,28). Aceasta s-a grabit sa vina, urmata fiind de iudeii care se aflau in casa lor pentru a le mangaia pentru moartea fratelui. Vazand-o plangand, inconjurata de iudeii care si ei plangeau, Iisus, ne spune evanghelia, a suspinat cu duhul, S-a tulburat intru Sine si a lacrimat. Faptul i-a dus pe iudei la constatarea marii iubiri a lui Iisus fata de Lazar si la nedumerirea lor, exprimata prin cuvintele: „Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului sa faca asa ca si acesta sa nu moara?” (In.11,37). Suspinand inca o data Mantuitorul s-a dus la mormant si l-a inviat pe Lazar, fapt in urma caruia multi din iudeii prezenti au crezut in El. Altii insa, s-au grabit sa-i instiinteze pe fariseii care, auzind, s-au hotarat atunci sa-L ucida.
La inceputul capitolului 12 Sfantul Evanghelist Ioan prezinta o alta venire a Mantuitorului in casa lui Lazar, pe care il inviase, prilej cu care Maria, sora acestuia, a uns picioarele lui Iisus cu mir de mare pret si le-a sters cu parul capului ei, ungere interpretata de Mantuitorul ca o preinchipuire a mortii si ingroparii Sale. Evanghelia ne relateaza iarasi ca multime de iudei, auzind ca Iisus venise in casa lui Lazar, s-au grabit sa vina si ei acolo pentru a-L vedea nu doar pe El, ci si pe Lazar pe care il inviase din morti.
In ziua urmatoare Iisus a intrat in Ierusalimul care se pregatea pentru sarbatoarea Pastilor. Evenimentul este prezentat, cum am spus deja, de toti cei patru evanghelisti, din scrierile carora aflam ca Mantuitorul, calare pe un asin, a intrat in cetatea lui David, fiind intampinat de multimea care, purtand in maini si asternand in cale ramuri de finic, striga: „Osana! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, imparatul lui Israel!” (In.12,13). Intrand in Ierusalim, Mantuitorul nu a provocat doar bucuria multimii, ci si invidia fariseilor, care spuneau intre ei: „Vedeti ca nimic nu folositi! Iata, lumea s-a dus dupa El” (In.12,19). Peste doar cateva zile acestia aveau sa-L prinda pe Iisus, sa faca astfel incat El sa patimeasca si in cele din urma sa fie rastignit, neputand sa creada din pricina rautatii lor ca El era Viata si ca, prin urmare ei luptau chiar impotriva Vietii, impotriva izvorului vietii lor, impotriva lor insisi.
Aceste lucruri petrecute acum aproximativ 2000 de ani noi le marturisim in fiecare an cand pomenim invierea lui Lazar si cand sarbatorim Intrarea Mantuitorului in Ierusalim, devenind astfel si noi martori ai acestor evenimente.
Precum odinioara in Betania, Domnul Hristos vine tot mereu si la noi. Vine prin cuvantul Sfintei Evanghelii, vine prin Sfintele Taine, vine prin slujbele Bisericii. De fiecare data cand se citeste Evanghelia despre invierea lui Lazar se spune mai ales pentru noi: „Invatatorul e aici si te cheama”. Faptul ca bat clopotele, ca in biserica se face o sfanta slujba, ca se citeste Sfanta Evanghelie, inseamna ca Invatatorul este acolo, a venit in intampinarea noastra si ne cheama. Cand un frate al nostru are nevoie de noi, la fel, El ne cheama. Cand a fost chemata Maria, sora lui Lazar, ea „s-a sculat degraba” si a mers in intampinarea lui Iisus (cf. In.11,29). Acum, cand e randul nostru sa-L intampinam, raspundem noi oare chemarii Lui? Mergem noi acolo unde se gaseste Mantuitorul, unde ne asteapta, unde ne cheama?
Odinioara Domnul Hristos intra in Ierusalim, fiind intampinat de multime si mai ales de copiii cei nevinovati, cu mare bucurie, iar de cei intunecati de rautate cu ura. Astazi El vrea sa intre in Ierusalimul sufletului nostru, sa fie imparatul inimii noastre. Il primim noi oare cu bucurie, Ii acordam aceasta imparatie care I se cuvine sau, uzurpatori fiind, Il alungam si suntem gata sa-L ucidem?
Inainte de a-l invia pe Lazar, stiind ca o sa faca aceasta, Mantuitorul Hristos a fost cuprins de tulburare, S-a intristat si chiar a plans. A plans pentru durerea prietenilor Sai, a plans compatimind pe cei pe care-i iubea. Oare noi ne straduim sa fim prieteni ai Lui, incercam sa-L iubim si sa ne facem dragi Lui? Oare, cand cei din jurul nostru sufera, ne doare si pe noi necazul lor, patimim si noi impreuna cu ei?
Intrand in Ierusalim, Domnul Hristos a gasit acolo din pacate nu doar curatia unor inimi de copii care se bucurau sa-L intampine, ci mai ales uriciunea, invidia, rautatea, mandria, lacomia instalate in cel mai sfant loc din Ierusalim. Acum, cand vrea sa intre in sufletul nostru, cum Il primim? Cu inimi curate, cu nerautate, cu bunatate si strigand ca pruncii odinioara: „Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel!”? Sa traim astfel incat sa nu afle sufletul nostru plin de spinii patimilor pe care sa fie nevoit a-i alunga cu biciul! Si… poate chiar e asa, dar in acest caz sa-L lasam sa-i alunge, sa-i scoata afara din noi, pentru ca nu cumva sa preferam tulburarea, agitatia, rautatea, crima in locul Imparatului pacii.
Dupa ce l-a inviat pe Lazar, Mantuitorul a spus: „Dezlegati-l si lasati-l sa mearga!” (In.11,44). Sfantul Ioan Scararul interpreteaza aceste cuvinte mai ales cu referire la noi spunand: „Dezlegati-l pe el si lasati-l sa mearga spre fericita nepatimire!”. Venind la noi, Domnul Hristos ne dezleaga de orice fel de legaturi ale mortii pentru a putea merge spre El, spre Viata. Sa nu preferam deci starea de legati, de inlantuiti ai propriilor noastre patimi, in locul libertatii, in locul vietii adevarate.
Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, evocată în numeroase icoane ortodoxe, marchează singurul moment din Sfânta Scriptură în care Hristos este aclamat ca împărat de către mulţime. Regele întâmpinat cu atâta bucurie nu era însă conducătorul de stat mult aşteptat, ci aparţinea lumii de sus, cu totul diferită de a noastră. O săptămână mai târziu, aceeaşi idee va constitui una dintre cauzele pentru care El va fi hulit, batjocorit şi răstignit. Minunea învierii lui Lazăr din mormânt, sărbătorită în sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor, pare să anticipeze Învierea lui Hristos şi e considerată motivul principal al primirii lui Iisus în Ierusalim cu aşa mare entuziasm colectiv.
Scena întâmpinării Domnului în oraşul sfânt este descrisă în Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 12, versetele 1-18. Aceasta face destul de clare legăturile între învierea lui Lazăr din Bethania şi intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim. De asemenea, în Evanghelia Sfântului Ioan ni se dezvăluie conexiunile mai subtile care leagă întreaga serie de evenimente dintre momentul învierii lui Lazăr, moartea şi Învierea lui Hristos.
Când Iisus îl învie pe Lazăr, o mare mulţime se strânge la mormânt pentru a-L vedea şi o mulţime la fel de mare Îl întâmpină când ajunge, mai târziu, în Ierusalim, deoarece oamenii au auzit de ceea ce se petrecuse în Bethania.
Împlinirea unei profeţii
După ce s-a retras în pustie timp de câteva zile, Mântuitorul S-a întors în Bethania cu şase zile înainte de Paşti, iar la cină, Maria i-a uns picioarele cu mir şi i le-a şters cu părul, lucru interpretat de Hristos drept o pregătire pentru înmormântarea Sa.
Faptul că Domnul a ajuns în cetate călare pe un măgar este o împlinire a proorociei lui Zaharia, iar intrarea în oraş devine o triumfătoare procesiune mesianică. Tensiunea între Hristos şi cei care-i voiau moartea creşte (aceştia hotârându-se să-L ucidă în ziua învierii lui Lazăr), ducând la arestarea şi răstignirea Sa; dar înainte de aceasta, El trebuia să împlinească profeţiile prin săvârşirea Cinei celei de Taină.
Învierea lui Lazăr, unul dintre motivele aclamării lui Iisus în Ierusalim
Până spre sfârşitul secolului al IV-lea, sărbătorile liturgice din Ierusalim, atestate de pelerina Egeria, făceau referiri explicite care trasau legături între cele petrecute la Bethania şi cele petrecute la Ierusalim. După sărbătorirea învierii lui Lazăr din Bethania din ziua de sâmbătă, după-amiaza se citea din Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 12, iar duminica, o procesiune de oameni purtând ramuri de palmier pornea de la Muntele Măslinilor spre Biserica Învierii, cântând „Binecuvântat fie Cel Care vine“.
Departe de Ierusalim, legătura cauzală între Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor era reprezentată mai puţin dramatic, dar fiecare zi a ajuns să aibă o semnificaţie mare pentru Biserică. Purtarea de ramuri de palmier de Florii a devenit o practică foarte răspândită în comemorarea intrării lui Hristos în oraşul sfânt. Spre secolul al XIX-lea, botezurile au devenit practici tipice Sâmbetei lui Lazăr.
Citirile din Vechiul Testament din Săptămâna Mare ne povestesc despre aşteptările mesianice care se împlinesc în ziua intrării triumfătoare a lui Iisus în Ierusalim. Citirile din Evanghelia de la Sfânta Liturghie sunt legate de evenimentele din Duminica Floriilor şi de copiii din templu care Îl întâmpină pe Iisus ca pe fiul mesianic al lui David.
Mânzul asinei,simbolul neamurilor
Evenimentele sărbătorite şi menţionate în timpul slujbei Floriilor poartă o adâncă semnificaţie teologică. În primul rând, Biserica se uneşte în slujba sa cu întâmplările evocate. În al doilea rând, din pasajele citite în timpul slujbei se face o legătură clară între învierea lui Lazăr şi Duminica Floriilor, existând şi referiri la botez, care, probabil, îşi au originea în perioada când în Sâmbăta lui Lazăr se oficiau botezuri.
Este scoasă în evidenţă şi conexiunea dintre lucrurile întâmplate la începutul şi sfârşitul Săptămânii Mari, iar imnurile pun accent pe evenimentele din Duminica Floriilor ca pe nişte împliniri de profeţii. Cel care împlineşte profeţiile este „Cel ce vine“, Dumnezeu Întrupat, Cel Care aduce biruinţa şi mântuirea poporului Său, Cel Care vine „să-l învieze pe Adam“.
Hristos, al Cărui tron este în împărăţia Sa, Se smereşte pentru a se aşeza pe un asin şi pentru a fi întâmpinat de copii. Faptul că Domnul intră în Ierusalim călare pe un asin simbolizează neamurile needucate prin Lege şi Profeţi, pentru care Mesia vine pe pământ, pentru a le uni într-o unică mântuire.
Icoana Floriilor oferă linişte şi bucurie
Icoanele ruseşti de la începutul secolului al XVI-lea redau scena Intrării lui Iisus în Ierusalim într-un stil fidel Sfintei Scripturi, folosind detalii şi simboluri de mare semnificaţie din Evanghelia Sfântului Ioan.
Hristos este aşezat într-o parte pe asin, având picioarele peste partea stângă a lui. Ţine un pergament în mâna stângă, iar corpul Lui este întors cu faţa spre privitor, deşi, la o primă vedere, postura Sa ar putea sugera că se uită înapoi, la grupul de discipoli din spate. Acest grup, condus de Apostolul Petru, este reprezentat compact în partea stângă a icoanei, simetric faţă de grupul de oameni din dreapta, ce vin dinspre Ierusalim pentru a-L primi pe Domnul.
În fruntea mulţimii, doi oameni Îl întâmpină pe Hristos cu ramuri de palmier, în timp ce, la picioarele acestora, copii întind haine pe pământ în calea Sa. Prezenţa copiilor în icoană poartă o semnificaţie deosebită care este scoasă în evidenţă şi în Sfânta Scriptură, aceştia strigând „Osana, fiul lui David“ atunci când Îl întâmpină pe Iisus.
În partea superioară a icoanei, pe partea stângă, putem observa Muntele Măslinilor, a cărui vale coboară pe fundal până spre centrul picturii. Lângă munte e reprezentat un copac înalt cu doi copii urcaţi printre ramurile sale, iar în continuare, în dreapta, apare cetatea Ierusalimului, ilustrată ca un oraş compact cu turnuri şi ziduri care includ multe clădiri; mulţimea iese de pe o poartă largă din zidurile oraşului.
Imaginea asinului pare să plutească suspendată în centrul întregii opere, între discipoli şi mulţime.
Trăsăturile din planul din spate ale muntelui, ale copacului şi ale oraşului se leagă direct de evenimentele comemorate în Duminica Floriilor, dar este, de asemenea, interesant de observat că aceste elemente ar putea constitui o referire subtilă la Sfânta Treime. Simbolismul inclus în tradiţia creştină îşi are rădăcinile în peisaj, geografie şi istoria oamenilor Tărâmului Sfânt; mai multe evenimente fac uz de unele detalii similare celor din această pictură, ceea ce ar putea constitui o referire la tradiţia ei simbolistică.
Astfel, Muntele Măslinilor evocă amintirea altor experienţe de Revelaţia divină de la Sinai, Horeb sau Tabor; copacul şi copiii care adună ramuri de palmier evocă scena stejarului din Mamvri şi cea a copacul vieţii. Oraşul stilizat este reminiscenţa casei lui Avraam, fiecare casă mai mică simbolizând, în felul său, o formă diferită de trai, capabilă de a deveni un simbol pentru Tatăl Care este sursa şi originea tuturor formelor de viaţă şi de comunitate.
În contextul intrării în Ierusalim din Duminica Floriilor, imaginea oraşului sfânt din icoană aduce aminte şi de oraşul istoric Ierusalim, ce a fost distrus la 40 de ani după crucificarea lui Hristos, şi de noul Ierusalim din Apocalipă, simbol al comuniunii perfecte între Dumnezeu şi creaţia Sa. Astfel, în timp ce marchează şi sărbătoreşte în particular evenimentele din Duminica Floriilor, icoana are şi o dimensiune eshatologică, care priveşte dincolo de evenimentul istoric specific.
În centrul icoanei nu sunt folosite culori foarte puternice, tonurile mai întunecate şi mai aprinse fiind păstrate pentru reprezentarea celor două grupuri din părţile laterale opuse.
Pictura dă privitorului un sentiment de linişte şi luminozitate, lucru surprinzător în lumina naturii evenimentelor emoţionante şi ale Duminicii Floriilor. Scopul acesteia nu pare cel de a stârni emoţii, ci de a permite ca misterul Intrării în Ierusalim să ne fie prezentat astfel încât să ne pătrundă în inimi şi să ne aducă bucuria şi pacea împărăţiei Domnului.
Floriile în lumea creştină occidentală
La noi, sărbătorirea Duminicii Floriilor este marcată prin aducerea de ramuri de salcie la biserică, pentru a fi sfinţite după Sfânta Liturghie. Dar fiecare ţară are propria tradiţie, în funcţie de contextul geografic. Astfel, numele „Duminica Palmierilor“ e des folosit în multe ţări creştine, precum Spania, Grecia, Statele Unite sau Chile (unde această sărbătoare se traduce „Domingo de ramos“). În Italia, Floriile sunt sărbătorite, în schimb, nu doar cu ramuri de palmieri, ci şi cu ramuri de măslin. Denumirea actuală din latină a sărbătorii este „Dominica in Palmis de Passione Domini“, ce anunţă şi începutul Săptămânii Patimilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu