miercuri, 25 martie 2015

RUGACIUNEA CATRE PREASFÂNTA NASCATOARE DE DUMNEZEU - RUGĂCIUNE LA BUNA VESTIRE



    O, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Stapana, Ceea ce esti mai inalta si mai presus decat ingerii si arhanghelii si mai cinstita decat toata faptura; mirarea cea mare a ingerilor, propovaduirea proorocilor, podoaba cea aleasa a arhanghelilor, intarirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamarita a apostolilor, povatuitoarea cea tare a calugarilor, infranarea cea tare a postitorilor, curatirea si marirea fecioarelor, veselia cea lina a maicilor, intelepciunea  si invatatura pruncilor, carmuitoarea saracilor si a vaduvelor, imbracaminte celor goi, sanatate celor bolnavi, izbavire celor robiti, liniste celor de pe mare, liman bun celor inviforati, povatuitoare neostenita celor rataciti, mergere usoara celor calatori, odihna buna celor osteniti, acoperamant si scapare celor asupriti, nedejde celor fara de nadejde, ajutatoare celor lipsiti, celor saraci bogatie neimputinata, celor intristati de-a pururi mangaiere, celor pe care nu-i iubeste nimeni, iubire cu smerenie, celor pacatosi mantuire catre Dumnezeu, tuturor crestinilor ingradire tare, ajutatoare nebiruita si folositoare.
    Prin tine Cel nevazut S-a facut vazut, pentru care aducem rugaciune tie, noi robii tai, Doamna noastra. O, preamilostiva Imparateasa luminii celei intelegatoare si preamarita, care ai nascut pe Imparatul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce da viata tuturor, Ceea ce esti marita de cele ceresti, minte ingereasca, stea cu totul luminoasa si mai sfanta decat toti sfintii; Imparateasa imparatilor, Stapana tuturor fapturilor, Fecioara incuviintata de Dumnezeu, Mireasa nestricata, palat al Preasfantului Duh, scaun de foc al nevazutului imparat, chivot ceresc purtator al Cuvantului lui Dumnezeu, caruta cea in chipul focului; odihna Dumnezeului celui viu, zamislirea negraita a trupului lui Hristos, cuibul Vulturului ceresc, turtureaua cea cu buna glasuire, porumbita cea preabuna, lina si fara de rautate; Maica iubitoare de fii, adancul milelor, picatura care risipeste mania lui Dumnezeu, adancimea cea nemasurata, taina cea negraita, minunea cea nestiuta, minune nespusa; Biserica nefacuta de mana omeneasca a insusi Imparatului tuturor veacurilor; tamaia cea cu bun miros, vesmant cinstit, porfira de Dumnezeu tesuta, rai sufletesc, odrasla pomului celui de viata purtator, floarea cea preafrumoasa, care ai inflorit noua veselia cereasca, strugurele mantuirii noastre, paharul Imparatului ceresc, intru care s-a dres de la Duhul Sfant vinul harului celui neimputinat; solitoarea legii, incepatura credintei celei adevarate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ereticilor, sabia maniei lui Dumnezeu impotriva tuturor celor nelegiuiti, ingrozire diavolilor, biruinta in razboaie, pazitoare adevarata tuturor crestinilor si lumii incredintata mantuire. O, intru tot milostiva Doamna Fecioara, Stapana Nascatoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugam tie si arata mila ta poporului dreptcredincios; roaga pe Fiul tau sa ne izbaveasca de tot raul. Si pazeste locasul acesta si toate orasele si satele si partile crestinesti si tot poporul cel binecredincios, care scapa si cheama numele tau cel sfant de toate napastiile, de boala, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastra si de razboiul cel dintre noi, de toate durerile si de toata imbulzeala. Ca sa nu fie imputinati robii tai nici cu rani, nici cu ingrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta manie a lui Dumnezeu; ci ii pazeste si ii mantuieste cu mila ta, Doamna, Ceea ce te rogi pentru noi si pentru buna intocmire a vazduhului, spre vremi aducatoare de roadele cele de folos, pe care noua le daruiesti. Usureaza, ridica si miluieste, Stapana preamilostiva, Nascatoare de Dumnezeu prealaudata, de toate nevoile pe cei ce sunt in primejdii. Adu-ti aminte de robii tai si nu trece cu vederea lacrimile si suspinarea lor; ci ne innoieste pe noi cu bunatatea ta, ca sa ne mangaiem cu multumire, aflandu-te pe tine ajutatoare.
  Milostiveste-te, Doamna preacurata, spre ajutorul poporului celui binecredincios. Nadejdea noastra, aduna pe cele risipite: pe cei rataciti pe cale povatuieste-i, pe cei cazuti de la dreapta credinta iarasi la credinta intoarce-i, pe cei batrani sprijineste-i, pe cei tineri ii invata, pe prunci hraneste-i si preamareste pe cei ce te preamaresc; dar mai ales pazeste Sfanta Biserica a Fiului tau si o fereste intru lungime de zile. O, milostiva si preaindurata Imparateasa a cerului si a pamantului, Nascatoare de Dumnezeu, pururi Fecioara, miluieste cu mijlocirea ta poporul cel dreptcredincios si toata dreptcredincioasa crestinatate. Pazeste-o sub acoperamantul milei tale, apar-o pe ea cu cinstitul tau acoperamant si roaga pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai intrupat, sa ne incinga pe noi cu putere de sus, ca sa ne putem apara impotriva vrajmasilor nostri vazuti si nevazuti, ce se ostesc asupra noastra. Miluieste si mantuieste cu rugaciunile tale, Maica, pe Prea Fericitul Parintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pe (Inalt) Prea Sfintitul (Arhi-) Episcopul (si Mitropolitul) nostru (N) si pe toti ortodoxii arhierei, parinti arhimandriti, preoti si diaconi si pe tot clerul bisericesc si pe tot poporul dreptcredincios care se inchina icoanei tale. Cauta spre noi toti cu folosinta ta cea preamilostiva, ridica-ne pe noi din adancul pacatelor si ne lumineaza ochii inimii spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici, iar la infricosatorul judet, pe Fiul tau pentru noi roaga-L. Pe cei ce s-au mutat intru buna credinta din aceasta viata in cea vesnica, impreuna cu ingerii, cu arhanghelii si cu toti sfintii, impartaseste-i ca sa stea de-a dreapta Fiului tau si Dumnezeu; si cu rugaciunea ta invredniceste pe toti ortodocsii crestini sa vietuiasca cu Hristos si cu bucurie in locasurile ingeresti sa se desfateze. Ca tu esti, Doamna, marirea celor ceresti si ajutatoarea pamantenilor; tu esti nadejdea si folositoarea tuturor celor ce alearga la tine si cer ajutorul tau cel sfant; tu esti rugatoarea cea fierbinte catre Fiul tau si Dumnezeul nostru, ca rugaciunile Maicii mult pot spre imblanzirea Stapanului. Si cu a ta mijlocire indraznim sa ne apropiem de sfantul altar, de harul preasfintelor si de viata facatoarelor Taine, desi suntem nevrednici.
   Pentru aceea, si pe icoana vazand chipul tau cel intru tot cinstit si pe Cel atottiitor cu mana tinand, ne bucuram noi pacatosii si cu umilinta cazand, pe acesta cu dragoste si cu frica il sarutam, asteptand, Doamna, prin sfintele si de Dumnezeu primitele tale rugaciuni , sa ajungem la cele ceresti ale vietii celei fara de sfarsit si sa stam fara de rusine in ziua judecatii de-a dreapta Fiului tau si Dumnezeului nostru, slavindu-L pe El impreuna cu Cel fara de inceput al Lui Parinte si cu Preasfantul si bunul si de viata facatorul Lui Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.


Niciun comentariu: