joi, 6 martie 2014

Fotografii si filmulete - A PATRA PARTE a Canonului cel Mare unit cu Pavecernita - 06 martie 2014

În această seară a fost oficiată , slujba Pavecerniței Mari, fiind citită în cadrul acesteia cea de-a patra parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.



Dintre toate canoanele de pocăinţă pe care le găsim în Ceaslov nici unul nu este mai cuprinzător, mai profund, mai adânc, mai sensibil decât acest cântec al lacrimilor pe care l-a alcătuit Sfântul Andrei Criteanul. Dacă l-am ascultat cu atenţie, drept măritori creştini, fiecare dintre noi s-a regăsit într-una sau mai multe cântări, într-una sau mai multe strofe ale acestui cântec de pocăinţă, ale acestui Canon de o rară şi nepământeană frumuseţe. Atât e inspirat a fost autorul ei încât a cuprins înlăuntrul celor peste 250 de strofe toată istoria mântuirii, toate exemplele de demult ale celor care s-au îndepărtat de Dumnezeu, dar şi a celor care au regăsit calea care duce către El pentru că cei mai mulţi dintre cei amintiţi în această cântare a lacrimilor au revenit la Dumnezeu, deşi la un momentdat s-au îndepărtat de El.
O atenţie deosebită este acordată în Canon răscumpărării omului din robia păcatului, mijlocită de Mântuitorul prin Jertfa Sa pe Cruce. Căderea omului în păcat, răscumpărarea lui prin Întruparea şi Jertfa Mântuitorului, Taina Pocăinţei, dogma Sfintei Treimi, preacinstirea Maicii Domnului sunt principalele teme dogmatice pe care autorul le abordează.











Niciun comentariu: