vineri, 31 ianuarie 2014

Sfintii doctori fara de arginti Chir si Ioan (31 ianuarie)

Sfintii Chir si Ioan

Sfintii Doctori fara de arginti nu refuza sprijnul lor nimanui, le vin in ajutor tuturor oamenilor si ii sustin in vremurile de restriste.
Slava tie, Doamne, ca ni i-ai dat ocrotitori pe doctorii cei desavarsiti, Sfintii Ioan si Chir, Purtatorul de Dumnezeu, scaparea tuturor ortodocsilor.


Tropare 

Boli vindecati, minunatilor, si repede faceti sa dispara felurite suferinte. Drept aceea, multimea credinciosilor cu mare bucurie va aduce cantari de lauda voua, cuvantatorilor de Dumnezeu.

Aparatori ai orfanilor si ai vaduvelor, ocrotitori ai saracilor, doctori ai bolnavilor, slobozirea celor robiti si slava ortodocsilor v-ati aratat, cu buna ravna, dumnezeiestilor Doctori fara de arginti.

Troparul Sfintilor Chir si Ioan
Darurile Treimii salasluindu-se in inimile voastre cele curate, preafericitilor Chir si Ioane, infricosati izgonitori duhurilor celor necurate v-ati aratat si ati fost tamaduitori neputintelor, nu numai celor descoperite, ci si celor ascunse. Drept aceea indrazneala avand catre Dumnezeu cel iubitor de oameni, prin rugaciunile voastre cele neincetate, tamaduiti patimile noastre.
Sfantul Chir, placutul lui Dumnezeu, avusese nasterea si cresterea sa in partile Egiptului, in cetatea Alexandriei, cea zidita de Alexandru Macedon; el era slavit cu mestesugul de doctor si se tamaduiau de catre el bolile trupesti, neluand plata, iar cu cuvintele sale cele de Dumnezeu insuflate si cu chipul vietii sale celei imbunatatite tamaduia sufletestile neputinte ale oamenilor.
Pentru ca, intrand la cei bolnavi, le spunea, nu de la Galin si de la Hipocrate, ci din asezamintele sfintilor prooroci si apostoli, sa se fereasca de vatamarile pacatelor, care se fac pricinuitoare bolilor trupesti; caci boala sufletului este mai grea decat toate bolile trupului, si cand acela boleste cu pacatele, de multe ori se intampla ca si trupul cade in boala mai grea, dandu-i Dumnezeu pedeapsa pentru pacate.
Astfel sfantul invatand pe bolnavi, inca si cuvantul lui Dumnezeu propovaduindu-l, pe multi elini i-a adus la cunostinta adevaratului Dumnezeu si i-a facut crestini, ingrijind sufletele si trupurile acelora, cu doctorie preaaleasa.
Intr-acea vreme Diocletian (284-305), paganul imparat, a ridicat prigonire asupra crestinilor. Deci, a fost clevetit Sfantul Chir, slavitul doctor alexandrin, la ighemonul Alexandriei, ca este crestin si invata pe multi credinta crestineasca; ighemonul a poruncit indata sa-l prinda. Dar Sfantul Chir, instiintandu-se de aceasta, a fugit din cetate si din partile Egiptului si a mers in Arabia. Aceasta a facut-o, nu temandu-se de chinuri si de moartea cea pentru Hristos, ci ascultand cuvintele lui Hristos: Cand va vor izgoni pe voi din cetatea aceasta, fugiti in cealalta; apoi, inca vrand ca sa ajute celor de aproape si dorind ca mai bine sa se pregateasca spre patimirea pentru Domnul sau, intru randuirea monahiceasca. Deci, mergand in Arabia, indata a luat asupra-si ingerescul chip al monahilor. Dar mai ales, dupa randuiala lui Dumnezeu, a fost mergerea lui in Arabia, ca si acolo pe multi sa-i aduca la Hristos, izbavindu-i de pierzare idoleasca si apoi la calea mantuirii sa-i povatuiasca.
Deci, a lasat mestesugul sau cel doctoricesc, pentru ca a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, si acum nu cu doftorii si cu ierburi, ci cu rugaciuni si cu cuvantul tamaduia toate bolile; iar pentru niste faceri de minuni ca acestea, se preamarea numele lui Iisus Hristos; iar multime mare de inchinatori de idoli lasandu-si ratacirea lor, se intorceau la Hristos, adevaratul Dumnezeu.
Sfantul Ioan era de neam din Edessa, crestin binecredincios si cinstit in randuiala ostaseasca. Atunci ridicand Diocletian prigonire asupra crestinilor, si-a lasat randuiala cea ostaseasca si slava acestei lumi, patria, casa, neamul si bogatia, pe care, socotindu-le a fi toate gunoaie, s-a dus la Ierusalim, unde, petrecand catava vreme, a auzit despre Sfantul Chir si despre minunile ce le facea; caci strabatuse vestea despre dansul pretutindeni si dorea foarte mult sa-l vada si sa vietuiasca impreuna cu acel om placut lui Dumnezeu.
Drept aceea a mers mai intai in Alexandria, cautand pe cel dorit, dar neaflandu-l acolo, cu dinadinsul intreba despre dansul unde este. Si instiintandu-se ca este in Arabia, a mers acolo cu sarguinta si, gasindu-l, s-a lipit de dansul cu tot sufletul; apoi, s-a facut singur vazator al minunilor aceluia, si urmator al vietii lui celei imbunatatite.
Intr-acea vreme a fost prinsa, spre chinuire pentru Hristos, o femeie iubitoare de Dumnezeu, anume Atanasia, cu cele trei fiice ale ei, ale caror nume sant: Teoctista, Teodosia si Eudoxia, si le-au dus in cetatea Canon, in care era un ighemon cu numele Sirian. De care lucru auzind Sfantul Chir si cu Ioan, se temeau ca sa nu cada de la credinta in Hristos acele fecioare tinere, care puteau sa se insele nu numai de ingrozirea chinurilor, ci si lesnicios, cu momirile, puteau a fi ademenite, in tanara lor varsta; caci Teoctista, cea mai mare dintre ele, era abia de 15 ani, iar cealalta, Teodosia, de 13 ani, iar cea mai de pe urma, Eudoxia, era numai de 11 ani.
Dar Sfantul Chir se indoia si despre maica lor Atanasia, ca nu si ea pentru fiice sa se plece la paganatate, nevoind sa vada pe fiicele sale cumplit chinuindu-se si varsandu-se sangele lor fara crutare; pentru ca este stiut lucru, ca pe mame le doare inima pentru copiii lor.
Astfel, sculandu-se s-a dus in cetate ca sa intareasca in marturisirea in Hristos pe fecioare si pe maica lor si sa le faca tematoare de Dumnezeu si imbarbatate la chinuri. Apoi Sfantul Ioan a urmat Sfantului Chir, ducandu-se amandoi la cetatea Canon, la Atanasia, cea tinuta in legaturi cu fiicele, pe care le intareau cu felurite cuvinte de Dumnezeu insuflate, pentru dragostea lui Iisus Hristos, incat cu osardie sa-si puna sufletele pentru El.
Dar indata a aflat de aceasta ighemonul Sirian, pentru ca ducandu-se unul din pagani la dansul, i-a spus acestea: "Doi oameni oarecare s-au aratat in cetatea noastra, unul in imbracamintea monahiceasca si altul in cea ostaseasca si sfatuiesc pe fecioarele cele prinse sa nu se inchine la zeii nostri, ci sa petreaca in credinta lor necurata, nici sa se supuna poruncilor imparatesti; apoi, le invata sa cinsteasca pe un oarecare Iisus si Aceluia sa-I dea dumnezeiasca cinste, nebagand seama de moarte".
Auzind aceasta Sirian, s-a umplut de manie si a poruncit sa-i prinda pe amandoi si sa-i aduca inaintea sa. Deci, au prins pe Sfintii Chir si Ioan si i-au pus la cercetare inaintea paganului judecator Sirian. Iar el, vazandu-i, le-a zis:
"Voi, ticalosilor vrajmasi ai zeilor nostri, va sarguiti sa amagiti pe fecioare si sa inmultiti crestineasca credinta, cu toate mestesugirile, spre defaimarea imparatului; daca ati fost pana acum nebuni, apoi, macar acum lepadand desarta voastra credinta cea plina de toate vrajile, cu rugaciuni si cu jertfe sa milostiviti pe zei spre voi, ca nu numai sa scapati de chinurile cele pregatite voua, ci sa va invredniciti si de cinste de la noi; iar de nu, aveti sa cunoasteti nu numai mania lui Sirian si a lui Diocletian, dar chiar a zeilor pe care ii huliti si care, macar ca sant huliti, acum vor fi izbavitori cumpliti ai necinstirii lor".
La acestea Sfintii Chir si Ioan au raspuns, zicand: "Noua ne este obiceiul, ca putine sa graim; deci, sa stii cu adevarat, ca noi nu poftim vreodata nici cinstea voastra cea desarta, nici de Hristos nu ne vom lepada, oricat am patimi pentru El".
Atunci Sirian, aprinzandu-se de mai multa manie, a scrisnit din dinti si a zis catre dansii: "Se cadea voua, necuratilor, ca sa fiti multumiti cu iubirea de oameni a judecatorului, daca mai este la voi intelegere, si lepadandu-va de ratacirea voastra, sa scapati de groaznica certare; dar de vreme ce nu vad la voi decat mandrie, nesupunere si desarta inaltare de minte, de aceea nu este nevoie de multe cuvinte, ci se cuvine sa ne apucam de lucru; pentru ca asa veti lua si plata cea dorita voua si chiar nevrand, va veti supune poruncii imparatesti".
Zicand aceasta, a poruncit sa aduca pe acele fecioare cu maica lor si a inceput a chinui in multe feluri pe Sfintii Mucenici Chir si Ioan, batandu-i cu bicele, sfaramandu-i cu toiegele, arzandu-i cu faclii si madularele cele arse udandu-le cu otet si cu sare. Apoi, frecandu-le cu panze aspre de par, le udau picioarele cu smoala fiarta; si au pus asupra lor toate scornirile chinurilor, nelasand nici o tiranie; pe de o parte ca sa le izbandeasca indraznirea lor si sa le zdrobeasca barbatia, iar pe de alta sa infricoseze pe fecioarele cele tinere si pe maica lor, care priveau la acea cumplita chinuire. Dar nimic n-a sporit chinuitorul urator de Dumnezeu, pentru ca nici barbatia sfintilor rabdatori de chinuri n-a putut s-o clinteasca, nici pe fecioare si pe maica lor sa le infricoseze.
Deci, poruncind sa dezlege pe sfinti, a inceput la fel a chinui pe Sfanta Atanasia si pe fiicele ei, si rau chinuindu-le, s-a umplut de mare rusine, deoarece partea femeiasca cea neputincioasa in patimire cu nimic nu se deosebea de barbatii cei tari si nebiruiti, adica de Sfintii Chir si Ioan, pentru ca aceeasi dragoste si credinta pe care o aveau aceia spre Hristos, aceleasi chinuri le patimeau pentru El si aceeasi barbatie o aveau - intarindu-le Dumnezeu -, si patimeau ca in trupuri straine, nebagand in seama chinurile; pentru ca priveau spre iubitul Mirele lor Hristos Dumnezeu, Care cauta din inaltimea slavei spre patimirea mireselor Sale si le da ajutor.
Deci, dezlegand chinuitorul pe sfintele mucenite, le-a osandit la taierea de sabii; iar ele mergand la moarte, se veseleau ca de nunta, si s-au taiat sfintele lor capete, adica al fericitei Atanasia si ale celor trei fiice ale ei, al Teoctistiei, al Teodosiei si al Eudoxiei.
Dupa uciderea Sfintelor Mucenite, Sfintii Chir si Ioan au fost adusi iarasi la cercetare, iar tiranul a intins vorba lunga, ca si cum se ingrijea de sanatatea lor, apoi aratandu-le daruri si punand de fata si chinurile, ii ingrozea cu cea de pe urma pedeapsa. Dar, dupa ce a vazut ca in zadar se osteneste, a dat asupra lor raspunsul cel mai de pe urma:
"Lui Chir invatatorul si lui Ioan cel de o credinta cu dansul, care au defaimat porunca imparateasca si n-au voit sa aduca jertfe marilor zei, poruncim ca dupa legea imparateasca, sa li se taie capetele".

Luandu-i ostasii, le-au taiat capetele in acelasi loc unde si-au pus sufletele pentru Domnul sfintele fecioare cu maica lor, in 31 de zile ale lunii ianuarie; iar crestinii cei tainuiti luand sfintele lor trupuri, in ascuns le-au ingropat cu cinste, in biserica Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu, in osebite morminte, adica intr-unul pe Sfintii Mucenici Chir si Ioan, iar in altul pe Sfanta Atanasia cu fiicele ei. Iar dupa multi ani, in vremea imparatiei dreptcredinciosului imparat Teodosie cel Tanar (408-450), Sfantul Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), prin dumnezeiasca porunca, a dus moastele Sfintilor Mucenici Chir si Ioan, in satul ce se numea Manutin, spre izgonirea de acolo a diavolilor celor multi spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Amin.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-01-31


VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTESPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Marcu
(XII, 1-12)
is-a Domnul această parabolă: „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor şi s'a dus departe. Şi la vremea cuvenită a trimis la lucrători un slujitor ca să ia de la ei din roada viei. Iar ei, prinzându-l, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic. Şi din nou a trimis la ei un slujitor, dar şi pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul şi l-au izgonit cu ocară. Şi a trimis un altul. Dar şi pe acela l-au ucis; şi pe mulţi alţii, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Încă îl mai avea pe un fiu al său iubit, şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători spunându-şi: De fiul meu se vor ruşina. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea a noastră va fi... Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face dar stăpânul viei?: Va veni şi pe lucrători îi va pierde, iar via o va da pe seama altora. Oare nici scriptura aceasta n'aţi citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s'a făcut aceasta şi este minunată în ochii noştri?“ Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor; fiindcă înţeleseseră că împotriva lor a spus parabola. Şi lăsându-L, s'au dus.

joi, 30 ianuarie 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-01-30

EVANGHELIA ZILEI: 2014-01-30
JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTESPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Marcu
(XI, 27-33)
n vremea aceea a venit Iisus iarăşi în Ierusalim. Şi în timp ce Iisus umbla prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii şi I-au zis: „Cu ce putere faci tu acestea? Sau cine ţi-a dat ţie această putere de a le face?“ Iar Iisus le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu un cuvânt; răspundeţi-Mi, şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan, din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi!“ Şi ei se chibzuiau între ei, zicând: „Dacă noi vom zice: Din cer!, El va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?; dar de vom zice: De la oameni...“. Se temeau de mulţime, fiindcă toţi socoteau că Ioan a fost cu adevărat profet. Şi răspunzând, I-au zis: „Nu ştim...“. Şi Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea!...“.
Sfinţii Trei Ierarhi şi ai lumii mari dascăli: VASILE cel MARE, GRIGORIE TEOLOGUL şi IOAN GURĂ de AUR şi Sfântul Sfinţit IPOLIT, papă al Romei

Evanghelia de la Matei
(V, 14-19)
is-a Domnul către ucenicii Săi: „Voi sunteţi lumina lumii; nu poate să se ascundă cetatea din vârful muntelui; nici aprinde cineva făclie şi o pune sub obroc, ci în sfeşnic, şi ea le luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau profeţii; n'am venit să stric, ci să plinesc. Că adevăr vă grăiesc: Înainte de a trece cerul şi pământul, nici o iotă sau o cirtă din lege nu va trece până ce toate se vor împlini. Aşadar, cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici şi astfel îi va învăţa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; dimpotrivă, cel ce le va face şi astfel va învăţa, acela mare se va chema în împărăţia cerurilor.“

La mulţi sănătoşi şi binecuvântaţi ani tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur ...Fie ca toate împlinirile frumoase, pacea, liniştea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni... 30 ianuarie



Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.







Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur - 30 ianuarie

In fiecare an, in ziua de 30 ianuarie, sunt praznuiti Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul si Ioan Gura de Aur. Ei au trait la sfarsitul secolului al IV-lea si inceputul celui urmator si fiecare dintre ei a avut o contributie esentiala la teologia crestina, fiind numiti "Protectori ai invatamantului teologic". Cei trei teologi sunt praznuiti si separat, insa, pentru a arata unitatea de invatatura, Biserica a randuit si o zi de praznuire comuna.



http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.com/2012/01/acatistul-sfintilor-trei-ierarhi-30.html

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/01/soborul-sfintilor-parintilor-nostri-si_29.html

Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur sunt praznuiti pe 30 ianuarie. Desi Biserica i-a pomenit separat in luna ianuarie, pe Sfantul Vasile - 1 ianuarie, pe Sfantul Grigorie - 25 ianuarie si pe Sfantul Ioan Gura de Aur pe 27 ianuarie, ei sunt praznuiti impreuna pe 30 ianuarie. Motivul? Pentru a le descoperi crestinilor ca nu este unul mai mare decat altul. Mentionam ca in vechime, aparusera neintelegeri intre crestini pe tema - cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, Sfantului Ioan Mauropos i-au aparut cei trei sfinti impreuna si i-au grait:

"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi.
Sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi este o sarbatoare a comuniunii. Ea ne descopera ca dupa cum in Sfanta Treime deosebirea dintre Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu duce la dezbinare si nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemati sa traim separat unii de altii sau sa ne ridicam unii impotriva altora, ci sa traim dupa modelul Sfintei Treimi - unul in celalalt.
Sfantul Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, s-a nascut in jurul anului 329. A studiat cu retori si filosofi celebri in Cezareea Palestinei, Constantinopol si Atena. Avea o statura inalta, era slab si negricios la fata, cu o barba mare, neagra. Parintii spun ca nu a avut timp sa se inalbeasca pentru ca a trait numai cincizeci de ani. Ne-a lasat in biserica o Sfanta Liturghie care se serbeaza de 10 ori pe an: in primele cinci duminici ale Postului Mare, in Joia Patimilor, in ajunul Sfintelor Pasti, al Craciunului si Bobotezei, si pe 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sfantului Vasile. Cu exceptia unor rugaciuni, ritualul este acelasi cu al Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur.
A facut incursiuni in Mesopotamia, Siria, Palestina si Egipt pentru a cunoaste modul in care vietuiau calugarii in singuratate. El i-a adunat pe acestia in locuri organizate, stabilind si o randuiala pentru acest mod de vietuire. In anul 358 pune temelia primei comunitati de obste, pe malul raului Isis, langa Neocezareea. Aici redacteaza impreuna cu Sfantul Grigorie Filocalia, o colectie de texte din scrierile lui Origen. Tot acum, concepe Regulile monahale mari si mici.

In Cezareea Capadociei a infiintat institutii de asistenta sociala cunoscute sub numele de Vasiliade, cum ar fi: azile, case pentru reeducarea fetelor decazute, spitale pentru leprosi etc.

Sfantul Vasile cel Mare a luptat impotriva celor care negau dumnezeirea lui Hristos si a celor care tagaduiau dumnezeirea Sfantului Duh. A trecut la cele vesnice pe 1 ianuarie, in anul 379.

Sfantul Grigorie de Nazianz (Teologul) s-a nascut in jurul anului 330, in Arianz, langa Capadocia. Primele studii le-a facut in familie. In Capadocia studiaza gramatica pana la varsta de 12 ani, iar intre 350-358 este prezent pentru studii la Atena. A fost hirotonit preot de tatal sau si episcop de catre Sfantul Vasile cel Mare. Legase o prietenie atat de stransa cu Sfantul Vasile cel Mare, incat se spunea despre ei ca "sunt doua trupuri, insa un singur suflet". Sfantul Grigorie de Nazianz era de statura mijlocie si avea un ochi bolnav, din cauza unei lovituri venita de la arieni (cei care negau dumnezeirea lui Hristos), cand vorbea in Constantinopol despre Sfanta Treime.

Numele de "Teologul" il primeste dupa sustinerea celor cinci Cuvantari teologice in anul 380, la Constantinopol, in Biserica 'Invierii'.

Sfantul Grigorie de Nazianz a prezidat cel de-al II-lea Sinod ecumenic din anul 381.

Sfantul Grigorie Teologul cere spre batranete de la imparatul Teodosie cel Mare sa traiasca retras, in liniste: "Si eu, imparate, o singura favoare cer puterii tale care face daruri marete. Nu cer aur, nu tablite multicolore, nu acoperaminte pentru masa de taina, nu sa primesc o inalta demnitate pentru neamul meu sau sa stau aproape de tine, cel preabun… Un singur lucru cer sa mi se dea: sa stau putin departe de invidie. Doresc sa cinstesc scaunul, dar de departe. Am obosit sa fiu urat de toti, chiar si de prieteni, pentru ca nu pot privi spre altceva, decat spre Dumnezeu". In aceasta retragere scrie ceea ce impartasise credinciosilor in biserica. S-a spus despre el ca mai intai a citit, apoi a vorbit si abia apoi a scris. A trecut la cele vesnice pe 25 ianuarie in anul 389/390.

Sfantul Ioan Gura de Aur sau Ioan Hrisostom s-a nascut la Antiohia, in jurul anului 354. A ramas orfan de tata din copilarie. Dupa moartea mamei sale, prin anul 374, Ioan se retrage in muntii din apropiere, devenind monah sub ascultarea unui batran sihastru sirian. Dupa patru ani petrecuti langa acest sihastru, se retrage vreme de doi ani intr-o pestera. Este hirotonit diacon in anul 381, de catre episcopul Meletie, si preot in anul 386, de catre episcopul Flavian, urmasul lui Meletie. Vreme de doisprezece ani, predica in Antiohia in fiecare duminica si sarbatoare, iar in post, chiar in fiecare zi, luptand impotriva paganismul, maniheismul, gnosticismul, arianismul si iudaismul. In anul 397 este numit arhiepiscop al Constantinopolului. A predicat si a scris un numar impresionant de comentarii la Sfanta Scriptura. A infiintat institutii de ajutoare a bolnavilor, saracilor si oamenilor in varsta, primind numele de "ambasadorul saracilor".

In timpul Sfantului Ioan Gura de Aur nu exista un formular fix, asa cum exista in prezent, pentru savarsirea Sfintei Liturghii. Sfantul Ioan a adunat intr-un formular actele cultice si rugaciunile si a dat nastere Liturghiei care ii poarta numele si care este cel mai des folosita.

Se crede ca in vremea cand era diacon a scris cel mai cutremurator tratat despre preotie. Este conceput in sase carti, sub forma unui dialog. Redam cateva randuri din acest tratat: "Cand preotul invoca Sfantul Duh si savarseste jertfa cea prea infricosata, cand el sta in continua atingere cu Stapanul obstesc al tuturor, spune-mi, in ce rang il vom aseza? Cata curatie si cata evlavie vom cere de la el? Gandeste-te, ce maini trebuie sa fie acelea care savarsesc aceste lucruri, ce limba trebuie sa fie aceea care rosteste acele cuvinte? Cat de curat si de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste un asa de mare Duh? In acele momente, ingerii asista pe preot si intreaga ceata a puterilor ceresti striga cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce sta asezat" (Despre preotie, cartea VI, 4).

Sfantul Ioan Gura de Aur a trecut la cele vesnice pe 14 septembrie 407, zicand: "Slava lui Dumnezeu pentru toate!".

Prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

miercuri, 29 ianuarie 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-01-29


MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTESPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Marcu
(XI, 23-26)
is-a Domnul către ucenicii Săi: aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare!, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă spun: Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşalele voastre. Iar dacă voi nu iertaţi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşalele“.

Aducerea moastelor Sfantului Ignatie Teoforul 29 ianuarie

Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta, cuvantul adevarului drept invatand si cu credinta rabdand pana la sange, sfintite Mucenice Ignatie, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.



Sfântul Ignatie Teoforul („purtătorul de Dumnezeu“) a fost episcop în Antiohia pe vremea împăratului Traian (98-117). 
Acesta era ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul şi provenea din lumea grecească venită de curând la credinţa în Hristos. Deci, fiind prins pentru credinţa sa, a fost aruncat la fiare în circul de la Roma. 
I-a implorat pe romani sa nu mijloceasca in fata autoritatile imperiale pentru a obtine achitarea lui.: "Lasati-ma sa fiu mancare fiarelor, prin care pot dobandi pe Dumnezeu. Sunt grau al lui Dumnezeu si sunt macinat de dintii fiarelor, ca sa fiu paine curata a lui Hristos“.

Din cele şapte scrisori rămase de la el, cunoaştem cât de încredinţat era că numai suferind moartea de mucenic poate fi cineva ucenic adevărat al lui Hristos. Viaţa, lucrarea pentru răspândirea credinţei şi sfârşitul călătoriei sale în lanţuri, ca osândit, de la Antiohia la Roma le pomenim în fiecare an la 20 decembrie. Astăzi facem pomenire numai de aducerea sfintelor lui moaşte de la Roma la Antiohia. După ce fiarele i-au sfâşiat şi i-au mâncat trupul, împlinind astfel dorinţa sfântului, creştinii au adunat cu grijă sfintele sale moaşte şi le-au pus cu cinste într-un loc însemnat, afară din cetate. Nu după multă vreme, tot sub împărăţia lui Traian, sfintele lui moaşte au fost trimise de la Roma la Antiohia. Au fost puse mai întâi în cimitirul de lângă poarta lui Dafne din Antiohia, iar pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr (408-450) au fost aşezate într-o biserică din cetate închinată Sfântului Ignatie.





luni, 27 ianuarie 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-01-27


LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTESPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Marcu
(X, 46-52)
n vremea aceea, ieşind Iisus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea cerşind la marginea drumului. Şi auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“ Şi mulţi îl certau, ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: „Fiule al lui David, miluieşte-mă!“ Şi Iisus, apropiindu-Se, a zis: „Chemaţi-l!“ Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: „Îndrăzneşte, scoală-te; te cheamă...“. Iar orbul, lepădându-şi haina de pe el şi sărind în picioare, a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: „Ce voieşti să-ţi fac?“ Iar orbul I-a răspuns: „Să-mi capăt vederea, Învăţătorule!“ Iar Iisus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit!“ Şi îndată şi-a căpătat vederea şi-I urma lui Iisus pe cale.

Aducerea moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur 27 ianuarie

Aducerea moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur


http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/01/acatistul-sfantului-ioan-gura-de-aur.html

Troparul Sfantului Ioan Gura de Aur 

Din gura ta, ca o lumina de foc stralucind, harul toata lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a castigat, inaltimea gandului smerit noua ne-a aratat. Ci cu cuvintele tale invatandu-ne, Parinte Ioane Gura de Aur, roaga pe Cuvantul Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre!



In ziua in care se face pomenirea Aducerii moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur, se aminteste ca acesta a acuzat-o pe imparateasa Eudoxia ca si-a insusit via vaduvei Calitropia. Sfantul Ioan Gura de Aur a fost izgonit de doua ori din scaunul patriarhal, ca dupa un timp, sa fie rechemat in scaunul patriarhal. A treia si cea din urma data a fost trimis la Cucus. De aici a fost dus la Aravissos si apoi la Pitius, unde a murit in anul 407. A fost ingropat in Comane.
In anul 434, unul dintre ucenicii sai, numit Proclu (434-447), ajungand Patriarh de Constantinopol, a cerut voie imparatului bizantin Teodosie, sa aduca in Constantinopol trupul Sfantului Ioan Gura de Aur. Abia in anul 438 crestinii au reusit sa aduca trupul Sfantului Ioan Gura de Aur in capitala Imperiului Bizantin. Moastele Sfantului Ioan Gura de Aur au fost duse mai intai in Biserica Sfantului Apostol Toma, numita "a lui Amantie", iar dupa aceea la Biserica Sfanta Irina. A doua zi, dis de dimineata, Sfintele sale Moaste au fost duse in Biserica Sfintii Apostoli. Potrivit Traditiei, in momentul in care au fost asezate in aceasta din urma biserica, din gura Sfantului Ioan s-au auzit cuvintele: "Pace tuturor."
Racla cu Sfintele Moaste a fost ingropata in Sfantul Altar, langa Moastele Sfantului Grigorie Teologul.
Dupa venirea cruciatilor in Constantinopol, Moastele Sfintilor Ioan si Grigorie Teologul au fost duse in Venetia, iar apoi in Roma. Cinstitul sau trup a fost asezat mai intai intr-un pridvor al unei Biserici medievale, inchinata Sfantului Apostol Petru. Mai tarziu, in data de 1 mai 1626, acestea vor fi transferate in Biserica cea mare a Sfantului Petru, fiind asezate intr-o Capela special amenajata pentru ele.
In ziua de 27 ianuarie se face pomenirea mutarii Sfintelor sale Moaste din Constantinopol in Roma. Dupa 800 de ani, moastele celor doi sfinti au ajuns sa fie inapoiata Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan Paul al II lea restituite Bisericii Constantinopolului, in data de 27 noiembrie 2004, Moastele Sfintilor Ioan Gura de Aur si ale Sfantului Grigorie Teologul.
Mai multe puteti citi accesand linkul urmator

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.com/2012/01/aducerea-moastelor-sfintului-ierarh.html 



Tot în această zi, pomenirea sfintei Marciana împărăteasa, cea socotită între Sfinţii Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Claudin, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Petru Egipteanul, care, ajungând la adânci bătrâneţi, în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie, care a mărturisit în Constantinopol, în anul 1784, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfantul Xenofont, sotia sa, Maria, si fiii lor Arcadie si Ioan 26 ianuarie

Sfantul Xenofont, sotia sa, Maria, si fiii lor Arcadie si Ioan
Tropar la mai multi Cuviosi
Dumnezeul parintilor nostri, Care faci pururea cu noi dupa blandetile Tale, nu departa mila Ta de la noi; ci pentru rugaciunile lor, in pace indrepteaza viata noastra.
Xenofont a fost unul din cei mai bogati oameni din Constantinopol. Impreuna cu sotia sa Maria, isi duceau viata potrivit voii lui Dumnezeu. Hotaraste sa-si trimita fiii la scoala din Beirut, in Fenicia. Din cauza unei boli, isi cheama fiii pentru a fi alaturi de el pe patul suferintei. Ii indemana pe acestia sa ia ca plida de trai viata sa: „socotesc ca nu va va fi de trebuinta alt invatator; caci invatatura cea din casa prin cuvinte si inchipuita prin fapte mai folositoare este decat invatatura cea din afara”.
Xenofont ii cere lui Dumnezeu sa-l tina in viata pana isi va vedea fiii in toate desavarsiti. Dumnezeu ii asculta rugaciunea si ii descopera in vis ca se va insanatosi. In urma acestei minuni, cei doi fii, Ioan si Arcadie, decid sa revina in Beirut. In timpul calatoriei lor pe mare, se produce o furtuna. Datorita rugaciunilor au ajuns la uscat, insa, fiecare in alta tara: Ioan la un loc ce se numea Melfitan, iar Arcadie, in Tetrapirghia. Fiecare nestiind de salvarea celuilalt, petrecea in intristare. Ca multumire ca nu au pierit in mare, cei doi vor imbraca haina monahala in locuri diferite.

Tinand seama ca timp de 2 ani nu au mai primit nicio veste de la cei doi fii, Xenofont trimite o sluga la Beirut sa cerceteze motivul pentru care  acestia nu au mai dat semne de viata. Sluga nu-i gaseste, dar il intalneste intr-o manastire pe unul din insotitorii celor doi de pe corabie. Acesta ii marturiseste ca numai el a scapat din cumplita furtuna. Ajuns la curtea lui Xenofont, sluga ii vesteste acestuia ca fiii lui au murit inecati in mare. In urma rugaciunilor facute de Xenofont si sotia sa Maria, Dumnezeu le descopera in vis, ca cei doi fii sunt in viata. Decid sa mearga la Locurile Sfinte spre a-si vedea fiii. Nu erau aici, dar prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, cei doi ajung la Locurile Sfinte pentru inchinare. Dupa ce isi revad fiii, Xenofont si sotia sa Maria intra in monahism. Datorita bunei vieturi, Xenofont si Maria au primit darul de a face minuni.

Sfantul Grigorie Teologul - ,, Fluierul cel pastoresc al Teologiei tale a biruit trambitele ritorilor; ca tie, celui ce ai incercat adancurile Duhului, ti s-au adaugat si frumusetile Cuvantului. Ci roaga pe Hristos Dumnezeu, parinte Grigorie, sa mantuiasca sufletele noastre. Amin -25 ianuarie

Sfantul Grigorie Teologul


http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/01/acatistul-sfantului-ierarh-grigorie.html

Sfantul Grigorie Teologul a si invatat dar a si trait ceea ce a invatat. Modul lui de traire este unic, deoarece el l-a gasit pe Hristos acolo unde se afla de fapt si anume in fiinta umana. De aceea Sfantul Grigorie a aparat aceasta invatatura despre cele doua firi din persoana lui Hristos, dar si dreapta invatatura despre Duhul Sfant.

Sfantul Grigorie Teologul se naste in apropierea Nazianz-ului, pe la 329-330, ca fiu al episcopului Grigorie si al Nonei. Face studii la Cezareea Capadociei, la Cezareea Palestinei, Alexandria si Atena. Este botezat si chemat de Sf. Vasile la manastirea sa, in Pont. Aici lucreaza cu prietenul sau la alcatuirea primei Filocalii. In 361 e hirotonit preot, impotriva vointei sale, fugind dupa aceasta, in Pont, la Sf. Vasile, de unde revine dupa staruintele tatalui sau. In 371, este facut de Sf. Vasile episcop de Sasima. A murit probabil la 389 sau 390, in varsta de aproximativ 60 de ani.

Mai multe despre viata sfantului puteti citi accesand linkul urmator

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/01/viata-celui-intre-sfinti-parintele_24.html

luni, 20 ianuarie 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-01-20


LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Marcu
(X, 46-52)
n vremea aceea, ieşind Iisus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea cerşind la marginea drumului. Şi auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“ Şi mulţi îl certau, ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: „Fiule al lui David, miluieşte-mă!“ Şi Iisus, apropiindu-Se, a zis: „Chemaţi-l!“ Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: „Îndrăzneşte, scoală-te; te cheamă...“. Iar orbul, lepădându-şi haina de pe el şi sărind în picioare, a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: „Ce voieşti să-ţi fac?“ Iar orbul I-a răspuns: „Să-mi capăt vederea, Învăţătorule!“ Iar Iisus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit!“ Şi îndată şi-a căpătat vederea şi-I urma lui Iisus pe cale.

Luna ianuarie în 20 zile:Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eftimie cel Mare (+473)





Troparul Sfantului Eftimie cel Mare

Veseleste-te pustie ceea ce nu nasteai, bucura-te ceea ce nu aveai durere, ca ti-a inmultit tie fii barbatul doririlor celor duhovnicesti, cu buna credinta sadindu-i, cu infranarea hranindu-i, spre savarsirea bunatatilor. Cu ale carui rugaciuni, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre.
Acest Preacuvios, Părintele nostru, marele Eftimie, a trăit în vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mare (379- 395), ajungând până în zilele lui Leon împăratul (457-474). Şi era de neam din Melitina, Mitropolia Armeniei, din părinţi binecredincioşi, Pavel şi Dionisia, născut din făgăduinţă, ca marele Ioan Botezătorul, purtând nume de veselie, că Eftimie veselie înseamnă. Pe acesta, după moartea tatălui său, mama sa l-a încredinţat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la casa episcopului Armeniei, care l-a crescut cu dragoste şi cu dascăli de seamă, rânduindu-l de copil printre slujitorii bisericii, după puterile sale. Şi, deprinzând bine Sfintele Scripturi, viaţa curată şi toată învăţătura credinţei poruncită creştinilor de Mântuitorul Hristos, la vreme potrivită, a fost făcut preot, iar episcopul i-a dat în seamă grija mânăstirilor şi a schiturilor din toată Mitropolia Armeniei.  Deci, fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi, închinându-se la Sfintele Locuri, s-a sălăşluit acolo, aproape de Ierusalim, într-o mânăstire numită Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, prietenul său de viaţă şi de gând, fiind unul cu altul ca un singur suflet în două trupuri. Şi înţelegând ei că nu pot fi izvor de har pentru alţii, decât sfinţindu-se mai întâi pe ei înşişi, au alergat împreună la adâncul însigurării de lume, căutând să se facă, ei mai întâi plăcuţi şi de-aproape lui Dumnezeu. Drept aceea, după cinci ani au ieşit din Fara şi au mers de s-au sălăşluit într-o peşteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Şi au locuit acolo mulţi ani, în viaţă aspră de sihaştri, necurmat trudindu-şi trupul şi dorind în linişte a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune, aducând astfel în sufletul lor hrana cea duhovnicească întru răbdare, în bunătate şi în gândul cel smerit al inimii. Şi, din petrecerea aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu darul Sfântului Duh, darul facerii de minuni şi al proorociei. Deci, când a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiţi de nişte ciobani.  Şi au început a veni la ei mulţi care se lepădau de lume. Şi au întemeiat mânăstire de obşte şi lavră de sihaştri, că mulţi auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau să se îndepărteze de locul unde era el. Şi mulţi îl slăveau şi îl împresurau, iar bolnavii aşteptau tămăduire printr-însul. Şi el aprig dorea puterile lui Dumnezeu, prin liniştea rugăciunii în pustie. Drept aceea, luând pe ucenicul său Dometian, a ieşit din chilia sa şi a venit în munţii dinspre Marea Moartă. Şi, găsind un puţ cu apă, a ridicat chilii şi a rămas o vreme acolo. Dar şi acolo, văzându-se împresurat de mulţime, s-a întors la chilia sa, la ava Teoctist. Şi petrecea în pustie toată săptămâna, iar Sâmbăta şi Duminica se întâlnea cu cei care-l căutau, şi multe fapte şi semne minunate a lucrat Dumnezeu printr-însul, cum arată pe larg viaţa lui. Şi era cunoscut şi cinstit Eftimie de cei trei mari îndrumători ai vieţii pustniceşti din Ţara Sfântă, în vremea lui: Sfântul Simeon Stâlpnicul, fericitul Sava cel Sfinţit şi Sfântul Teodosie; şi toţi patru apărau dreapta credinţă împotriva rătăcirilor din vremea aceea. Iar fericitul Eftimie a întors la dreapta credinţă, până şi pe împărăteasa Evdochia, care căzuse în rătăcirea lui Eutihie. Şi s-a sfârşit acest sfânt Părinte, proorocind că doi din ucenicii lui Elie şi Macarie, vor fi patriarhii Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai. Şi n-a căutat niciodată vreo mărire omenească, ci, toată viaţa, a rămas un simplu iubitor de străini şi un îndrumător de sihaştri. Deci, acest fericit, ajungând la 97 de ani, a răposat întru Domnul în zilele împăratului Leon cel Mare. 

Cuvânt din viaţa Sfântului Eftimie

        Sfântul Părinte Eftimie cel Mare, fiind în Lavră în multă lipsă şi neajungere, pentru că toate le împărţea în milostenii, răbda sărăcia cea pentru Domnul, împreună cu fraţii. Deci, s-a întâmplat ca, patru sute de oameni pogorându-se de la Ierusalim spre Iordan, s-au abătut în dreapta şi au venit în Lavră, ca o încercare, iconomisind Pronia lucrul acesta, precum se pare, ca să se arate fapta cea bună a Sfântului şi darul cel dat lui de sus. Şi, văzându-i, bătrânul a chemat pe Dometian şi a zis: "Pune înaintea oamenilor acestora să mănânce." Iar el a zis: "Nu are chelăria cinstite părinte, ca să sature nici zece oameni. Deci, de unde am să dau pâine la atâta mulţime?" Iar Cuviosul Eftimie, plin de dar proorocesc, a zis : "Mergi şi fă precum ţi-am zis, că acestea zice Duhul Sfânt: "Vor mânca şi le va prisosi." Deci, ducându-se Dometian la chelăria cea mică, care se cheamă cămara de pâine, unde fuseseseră doar puţine pâini, acum n-a mai putut deschide uşa, că din dumnezeiasca binecuvântare, chelăria era plină până sus, că se vărsau pâinile afară din chelarie şi, neputând deschide, a chemat pe unii din părinţi şi au scos din ţâţâni uşa. Asemenea, şi la vin şi la untdelemn, aceaşi binecuvântare s-a făcut. Şi au, mâncat şi s-au săturat şi până la trei luni n-au putut să aşeze uşa chelăriei. Că, precum Dumnezeu n-a contenit a izvorî vadra făinii şi ulciorul cu untdelemn văduvei celei iubitoare de străini, prin glasul proorocului, în acelaşi chip, cu adevărat, şi dumnezeiescului acestui bătrân, pentru osârdia iubirii de străini, o dăruire deopotrivă, întocmai i-a făcut. Iar Dometian, minunându-se s-a aruncat pe sine la picioarele bătrânului, rugându-se a lua iertăciune ca unul ce oarecare împotrivire omenească pătimise. Şi, ridicându-l pe dânsul, bătrânul i-a zis: "Fiule, cela ce seamănă în binecuvântare, în binecuvântare va şi secera." Deci, iubirea de străini să nu o uităm, pentru că, prin acestea, precum zice Apostolul, neştiind, unii au găzduit în loc de străini, pe îngeri. Şi cutează, că, dacă voi, şi cei împreună cu voi, veţi sluji după vrednicie pe toţi cei ce vin la voi, străini şi fraţi, primindu-i cu credinţă, nu va părăsi Domnul locul acesta de acum şi până în veac. Că o jertfă ca aceasta îi place lui Dumnezeu. 
 
Cuvânt din viaţa Sfântului Eftimie, despre ascultare

          În Lavra Sfântului Eftimie era un iconom, care se nevoia să câştige cele de trebuinţă pentru obşte. Şi a câştigat astfel încă şi dobitoace spre slujirea părinţilor. Şi era în Lavră un călugăr, de neam din Asia, cu numele de Auxentie. Şi, fiind el rugat de iconom să ia slujba dobitoacelor, pentru că era priceput la această slujbă, nu a primit. Deci, neascultând pe iconom, acesta a făcut pe Ioan şi Chirion preoţii să-l roage pe Auxentie să primească slujba. Iar el, nici la rugămintea acestora nu s-a plecat. Şi, venind sâmbăta, a arătat iconomul bătrânului stareţ cele despre Auxentie căruia, trimiţând şi chemându-l i-a zis marele Eftimie: "Ascultă-ne pe noi, fiule, şi primeşte slujba aceasta." Iar el răspundea: "Nu pot, cinstite părinte, că trei pricini mă opresc pe mine a primi această slujbă: întâi, neobişnuinţa cu locurile de aici şi neştiinţa limbii, al doilea, frica desfrânării, şi al treilea, ca nu cumva prin această slujire, să nu mai pot sta liniştit în chilie." Iar marele Eftimie a zis : "Ne rugăm lui Dumnezeu să nu fii vătămat de nici una din acestea. Că nu-i nedrept ca să uite ascultarea ta, cunoscând mai ales că, din poruncă şi cu frică de Dânsul slujeşti robilor Lui, cu tăria cea de la Dânsul dată. Ascultă deci pe Domnul, Care a zis: "Nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc Eu. Şi, nu fac voia Mea, ci voia Tatălui Celui ce m-a trimis pe Mine." Acestea zicându-le şi lăsându-l la voia lui, Auxentie n-a ascultat. Atunci, răstindu-se preablândul Eftimie a zis : "Noi, fiule, te-am sfătuit ceea ce socotim a-ţi fi de folos, dar tu, rămânând la nesupunere, vei vedea acum care este plata neascultării." Deci, îndată Auxentie fiind cuprins de un tremur nefiresc, a căzut la pământ, iar părinţii cei de faţă rugau pe bătrân pentru dânsul. Iar stareţul a zis către dânşii: "Acum înaintea ochilor voştri s-a împlinit cuvântul proorocesc, care zice:  "Tot cel rău ridică cuvânt împotrivă, iar Domnul trimite asupra lui înger nemilostiv." Şi fiind şi mai mult rugat de părinţi, preamilostivul bătrân l-a apucat de mână pe Auxentie şi l-a ridicat şi, pecetluindu-l cu semnul crucii, l-a făcut sănătos. Şi s-a rugat atunci Auxentie de iertarea greşelilor celor din trecut şi pentru întărirea faţă de cele viitoare. Iar Sfântul i-a zis lui: "Mare este plata supunerii de vreme ce Dumnezeu mai mult voieşte ascultarea decât jertfa. Iar neascultarea moarte lucrează." Şi, făcând rugăciune pentru dânsul, l-a binecuvântat. Şi aşa Auxentie a primit slujba cu tragere de inimă şi cu bucurie. 

Cuvânt din Pateric, despre faptele cele fără milostenie şi fără dragoste

       Mers-au odinioară trei fraţi la Schit, la un bătrân sfânt şi i-a zis lui unul dintre ei: "Am învăţat, părinte, Testamentul cel Vechi pe de rost." Şi i-a răspuns bătrânul: "Ai umplut văzduhul de vorbe." Iar cel de al doilea a zis: "Eu mi l-am şi scris, Testamentul cel Vechi şi cel Nou." Şi i-a zis bătrânul: "Şi tu ai umplut ferestrele de hârtii." Iar cel de al treilea a zis: "Şi mie mi-a crescut muşchi pe vatra focului." Şi bătrânul a zis: "Şi tu ai gonit iubirea de străini dela tine. Dar de voiţi să vă mântuiţi, dragoste către toţi să aveţi şi de milostenie să purtaţi grijă." Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. 




sâmbătă, 18 ianuarie 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-01-18


SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Luca
(XIII, 19-29)
is-a Domnul această parabolă: „Asemenea este grăuntelui de muştar pe care l-a luat un om şi l-a aruncat în grădina sa; şi a crescut şi s'a făcut pom şi păsările cerului s'au sălăşluit în ramurile lui“. Şi iarăşi a zis: „Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului pe care l-a luat o femeie şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s'a dospit toată“. Şi trecea prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi călătorind spre Ierusalim. Şi I-a zis cineva: „Doamne, puţini sunt oare cei care se mântuiesc?“ Iar El le-a zis: „Siliţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă; v'o spun Eu vouă că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. De'ndată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, iar voi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne!, El, răspunzând, vă va zice: Nu ştiu de unde sunteţi. Atunci veţi începe să ziceţi: În faţa Ta am mâncat şi am băut, şi Tu în pieţele noastre ai învăţat. Şi El vă va spune: Nu ştiu de unde sunteţi: depărtaţi-vă de la Mine toţi lucrătorii nedreptăţii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi, aruncaţi afară. Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă întru împărăţia lui Dumnezeu.“

vineri, 17 ianuarie 2014

Acatistul Sfantului Marcu al Efesului - Marcu Eugenicul al Efesului - Sfant Episcop si Marturisitor ! (19 ianuarie)

Troparul Sfantului Marcu al Efesului (glas 1)
Pentru marturisirea dumnezeiestii credinte mare lucrator te-a aflat pe tine Biserica, sfintite Marcu prealaudate, caci prin pazirea slovelor Dumnezeiestilor Parinti ai zdrobit eresurile intunecatului Apus. Pentru aceasta pe Hristos Dumnezeu roaga-L sa daruiasca ravna celor ce-ti urmeaza cinstita vietuire.
Condacul 1
Pe alesul si marele marturisitor veniti o iubitorilor de mucenici sa laudam pe Marcu cel urmator scaunului apostolesc, pe cel intocmai cu apostolii si de un obicei cu Ioan Evanghelistul, sa-l cinstim cu laude zicand: Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Icosul 1
Urmator ingerilor te-ai aratat de Dumnezeu purtatorule Marcu, si ales fiind din pantecele maicii tale cu adevarat ca un luceafar intre stele te-ai aratat, pentru care te laudam:
Bucura-te cel scris in cartea vietii cea din ceruri
Bucura-te luceafar intre sfinti luminator
Bucura-te ca ingerilor cu vietuirea ai urmat
Bucura-te cel ce arhanghelilor cu marturisirea te-ai asemanat
Bucura-te cel ce din scutece cu laptele duhovnicesc te-ai hranit
Bucura-te ca obiceiurilor batran te-ai aratat
Bucura-te lauda cuvioasei tale maici
Bucura-te rod al sfintei rugaciuni
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 2
imparate ceresc, slava se cuvine tie Celui ce trimiti luminatori si povatuitori la vremi de cumpana si de prigoana, intre care in vremurile cele de pe urma l-ai aratat si pe sfantul Marcu, dimpreuna zicand tie: Aliluia!
Icosul 2
Pilda de fapte bune de milostenie si de infranare ai fost daruit de Dumnezeu lumii, tu care nu ti-ai ingropat talantul ci l-ai inmultit spre a primi de la Dumnezeu raspuns bun, te rugam primeste aceasta cantare:
Bucura-te pastorule al Efesului
Bucura-te luminatorule de Dumnezeu trimis
Bucura-te tuturor pilda de fapte bune
Bucura-te cel ce cu infranarea si cu milostenia te-ai impodobit
Bucura-te iubitorule de feciorie
Bucura-te ca darul ce l-ai primit l-ai inmultit
Bucura-te ca pentru raspuns bun te-ai ingrijit
Bucura-te ca rugaciunea ta cu adevarat s-a implinit
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 3
Ajungand la varsta barbatului desavarsit, nu atat cu anii cat cu mintea cea inteleptita, te-ai aratat ca o raza ce stralucesti din lumina Sfintei Treimi, pe care o laudam cu cantarea: Aliluia!
Icosul 3
inger pamantesc si om ceresc, cu ce gura te vom lauda pe tine si cu ce glas vom putea povesti darurile tale ce ai luat de la Dumnezeu, pentru care ai fost ridicat la scaunul Efesului ca o lumina pusa in sfesnic ce lumineaza tuturor, de la care auzi:
Bucura-te barbat desavarsit in intelepciune
Bucura-te ca se minuneaza cei ce aud de bogatia darurilor tale
Bucura-te inger pamantesc si om ceresc
Bucura-te cel ce vrednic esti intru arhierie
Bucura-te cel ce prin nevointe te-ai adus intru curatie
Bucura-te ca dragostea cu adevarul ai impreunat
Bucura-te ca Filioque eres catolicesc ai aratat
Bucura-te ca primatul papal dogmatisind l-ai surpat
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 4
Vechea mitropolie a Efesului oarecand in vremurile vechi scaun apostolesc fiind in care a stat ucenicul cel iubit al Mantuitorului, tu primindu-l, cu acela te-ai sarguit a te asemana lui Hristos Dumnezeu cantandu-i: Aliluia!
Icosul 4
De la inceputul pastoriei tale, preaminunate parinte, de toti ai fost cunoscut ca fiind pastor adevarat si toti slaveau pe Dumnezeu si pe tine te laudau zicand:
Bucura-te vas de mult pret al lui Hristos
Bucura-te ce cu vietuirea te-ai aratat mult-cuvios
Bucura-te ce prin cuvinte ai grait luminos
Bucura-te ce pana la sange te-ai impotrivit ereticilor
Bucura-te ca te-ai facut urmator Apostolilor
Bucura-te ce neimblanzit ai asuprit pe draci
Bucura-te cel ce cuvintele latinilor in cenusa le prefaci
Bucura-te ca pe apostatii ierarhi i-ai mustrat
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 5
Cu voia ta Doamne pentru pacatele noastre ai adus necazuri si prigoniri, pe care pentru dreptate le primim; dar te rugam inceteaza bataia, potoleste mania, pentru rugaciunile sfantului Marcu pentru care Te laudam zicand: Aliluia!
Icosul 5
incepand lupul cel departat de Biserica a sfasia turma lui Hristos, tu ca un diamant tare i-ai stat impotriva, pentru care ai atras asupra ta ura celor mai mari ai Romei, iar noi fericindu-ti indrazneala te binecuvantam strigandu-ti:
Bucura-te faclia prealuminata a Bisericii
Bucura-te ce cu lumina ai orbit ereticii
Bucura-te ca la pocainta pe toti i-ai chemat
Bucura-te ca talharestilor sinoade nu te-ai plecat
Bucura-te ca doar cei invartosati nu te-au urmat
Bucura-te ca nu ai pregetat cu blandete a-i mustra
Bucura-te ca prin cuvinte sfinte la Ortodoxie pe multi ai adus
Bucura-te ca minciuna catolicilor nu te-a supus
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 6
imparatul Ioan al Bizantului cerand ajutor apusenilor in nevoile poporului in vreme de razboi, legat-a prietesug cu latinii, iar tu nicicum nu ai vrut a intari acest sfat, ci drept marturiseai si-L slaveai pe Hristos Dumnezeu zicand: Aliluia!
Icosul 6
Chemand papa in cetatea Florentei pe ortodocsii arhierei din toata lumea, fost-ai si tu chemat la acel rau sobor, si punandu-ti inainte dogmele ereticesti, te ispiteau sa te invoiesti cu ei, iar tu nicidecum nu ai voit a auzi de aceasta ci indata i-ai mustrat pe fata, pentru care te laudam:
Bucura-te ce pe latini i-ai vadit de eres
Bucura-te ca la invatarea norodului ortodox ai purces
Bucura-te ca nu ai rabdat dezbinarea Bisericii
Bucura-te ca nu ai semnat zapisul cu catolicii
Bucura-te voinic propovaduitor al Sfintei Traditii
Bucura-te ca te-ai impotrivit unirii cu schismaticii
Bucura-te ca cele sapte soboare ti-au fost dreptar
Bucura-te ale catolicilor carteli zadarnice le-ai facut
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 7
Singur sfinte parinte te-ai aflat in acel nelegiuit sobor ca un fiu al luminii, marturisind dogma Sfantului Duh care purcede numai din Tatal, dar inchinat dimpreuna cu Fiul, o singura Dumnezeire in trei ipostasuri, careia ii cantam: Aliluia!
Icosul 7
Duhul Sfant pe care l-ai marturisit dupa invataturile Sfintilor Parinti te-a intarit pe tine cel ce erai sfintit de El, spre a rabda prigoana si insingurarea, pentru care auzi:
Bucura-te aur preastralucit
Bucura-te ca in foc te-ai lamurit
Bucura-te ca marturisind te-ai mantuit
Bucura-te ca pe demoni i-ai asuprit
Bucura-te credincios aparator al credintei
Bucura-te pastrator al Sfintei Traditii
Bucura-te talcuitor iscusit din scripturi
Bucura-te luminos povatuitor de multimi
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 8
Ca alta data un nou Moise te-ai aratat ca din muntele cel sfant pogorandu-te catre poporul cel pacatos, le-ai sfaramat ereticesul asezamant si idolul pe care si l-au facut, aruncandu-l degrab sub blestemul Sfintilor Parinti, pe cei ce nu stiau sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Vazandu-te fiii blestemului celui vesnic ca nu te pleci hotararilor lor, care nicidecum nu au putut a te pleca in viclesuguri, au aruncat pricini nedrepte asupra ta, prin care in surghiun te-au trimis, iar poporul cel binecredincios departe de tine fiind, iti canta:
Bucura-te surpatorul ereticestilor osti
Bucura-te infricosatorul netrebnicilor papistasi hulitori
Bucura-te ridicatorul inselatilor ce se smeresc
Bucura-te rana mult chinuitoare latinilor eretici
Bucura-te pierzatorul anatemelor celor mincinoase
Bucura-te dumnezeiasca lumina a celor prigoniti pentru dreptate
Bucura-te povatuitor si carmaci ortodocsilor
Bucura-te vrednic staret al monahilor evlaviosi
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 9
Nu ai incetat, parinte, a scrie epistole si invataturi care erau pline de Duh Sfant, in care ratacirea catolicestilor invataturi o aratai; pentru aceasta noi cei binecredinciosi il laudam pe Dumnezeu cantandu-i: Aliluia!
Icosul 9
Toata cetatea Bizantului cazuta la un gand cu papa Romei o ai afurisit, iar mica turma ce nu s-a invoit cu neadevarul pe tine te-au luat pastor, care cu un glas te lauda:
Bucura-te stea ce ai condus pe necredinciosi la credinta
Bucura-te cel prin care se lumineaza norodul
Bucura-te izgonitorul de iscusite viclesuguri
Bucura-te facator de nemincinoase minuni
Bucura-te mangaietor al cazutelor fapturi
Bucura-te stalp de foc al credintei
Bucura-te ce neclintit ai patimit umilinte
Bucura-te temelia dreptei credinte
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 10
in sfantul munte al Athonului, venind spre inchinare, instiintare de la Dumnezeu primind sfintii parinti, de a ta venire toti s-au bucurat, care cu sarguinta spre a primi binecuvantare de la tine un singur arhiereu ortodox pe tine te marturiseau, slavind pe Dumnezeu cu cantarea: Aliluia!
Icosul 10
Venind mai marele Sfantului Munte in insula Limnos unde erai intemnitat, cu intrebari te-a cercetat despre dreapta credinta, si primind raspunsul tau cel dreptmaritor, indata toate lavrele din muntele Athonului ti-au viersuit cantare, laudandu-te asa:
Bucura-te cela ce prin feciorie te-ai curatit
Bucura-te cela ce prin nevointe te-ai luminat
Bucura-te ca prin marturisire te-ai desavarsit
Bucura-te ca prin isihie cu mintea ai vazut lamurit
Bucura-te ca inima prin rugaciune ti-ai neprihanit
Bucura-te ca de glasul constiintei ai ascultat
Bucura-te ca simturile trupesti cu duh le-ai adapat
Bucura-te ca sufletul nu ti-ai intinat
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 11
Care laude sau ce cuvinte pot zugravi bucuria ce le-ai pricinuit celor dreptcredinciosi in vremurile acelea de prigoana, cand toti dupa Hristos Dumnezeu si preacurata Lui Maica, pe tine ajutor te-au agonisit, strigand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 11
intetindu-se relele chinuiri si trupul slabindu-ti din pricina frigului si flamanzirii, abatutu-sa asupra ta boala ce nu te-a lasat pana in sfarsit, pentru care te fericim cu unele ca acestea:
Bucura-te cela ce din umbra patimilor ne-ai scos
Bucura-te ca la liman duhovnicesc ne-ai adus
Bucura-te rugator pentru cei neiscusiti in credinta
Bucura-te dascal celor iubitori de adevar intru dreptate
Bucura-te mangaietor celor ce zac intru umilinte
Bucura-te parinte al monahilor celor ce petrec in trezvie
Bucura-te sfant povatuitor al preotilor cuviosi
Bucura-te mare luminator al ierarhilor ortodocsi
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 12
Cu ce laude vom ritorisi minunile tale Doamne, care ai intarit multimea mucenicilor ce au patimit pana la sange pentru iubitul Tau Fiu Iisus Hristos, de nu vom canta: Aliluia!
Icosul 12
Astazi la fericitul tau sfarsit, parinte sfinte, toti doresc sa auda cuvantul tau cel de pe urma, iar tu ca un adevarat slujitor al lui Dumnezeu, porunca ai lasat ca la a ta ingropare niciunul sa nu vina din cei cazuti in reaua credinta, si nici la al tau mormant sa nu slujeasca nimeni din latinii cei hulitori, apoi cu veselie sufletul l-ai dat lui Dumnezeu, iar noi iti cantam:
Bucura-te ca aceasta zi este de bucurie pentru tine
Bucura-te ca Hristos ti-a dat cereasca imparatie
Bucura-te ca multe minuni se fac la al tau mormant
Bucura-te bucuria iubitorilor de adevar curat
Bucura-te preacuvios parinte de dragoste luminat
Bucura-te soare care niciodata nu apui
Bucura-te piatra de poticnire apostatilor de azi
Bucura-te cela ce pe temeiul Credintei Ortodoxe ne inalti
Bucura-te sfinte Marcu mare marturisitor si aparator al Ortodoxiei!
Condacul 13
O intru tot laudate sfinte Marcu, primeste aceste putine laude ce le aducem din inimi smerite si te milostiveste spre noi cei ce cadem cu smerita rugaciune catre tine; grabeste spre a ne ajuta caci ridicatu-s-au prigoniri si dureri negraite, ca dimpreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
(Acest condac se spune de 3 ori.)
Apoi se spune din nou Icosul 1 si Condacul 1.
Lucrare a monahului Andrei Kapsocalivitul.

Duminica a XXIX-a după Rusalii Vindecarea celor zece leproşi (Luca 17, 11-19) - 19 ianuarie



„În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi, care au stat departe şi care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne. Şi, văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Iar acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta care este de alt neam? Şi i-a zis: Ridică-te şi du-te! Credinţa ta te-a mântuit!“
Evenimentul întâl­ni­­­rii lui Hristos cu cei zece leproşi şi vin­­decarea minu­na­­tă a acestora este relatată nu­­­mai de Sfântul Luca. Este foar­­­te probabil ca el să fi pri­mit in­­formaţia chiar de la be­ne­fi­ci­a­­­rul acestei vindecări, a­di­că de la străinul (samari­nea­nul) care în mod cert a devenit u­nul dintre fiii Bisericii prima­re, încât Lu­­ca, şi în calitatea sa de me­dic, s-a simţit obligat mo­ral să i­­mortalizeze în scris mi­nunea, dar şi ca să le arate sa­marine­ni­­lor, foarte ostili fra­ţilor lor iu­dei, că mântuirea vi­ne prin Ci­ne­va de neam iu­deu (In. 4, 22). Alt­fel spus, Sfân­tul Luca vrea să accen­tu­e­ze faptul că Mân­tu­i­­torul Hris­tos s-a adresat mai întâi nea­mului Său, adică iu­de­ilor, în al doilea rând samari­n­e­­ni­lor care erau înrudiţi cu iu­deii, cu toate că aceştia se a­mes­te­ca­seră cu păgânii, şi de a­ce­e­a pe cel vindecat Hristos îl nu­meş­te străin. Abia după a­ce­ea Iisus îi îndeamnă pe ucenicii Săi să se adreseze şi pă­gâ­ni­lor, a­dică „neamurilor“ (Mt. 19, 18-20).

Rugăciunea făcută în numele lui Iisus vindecă

Nu ne propunem să comen­tăm minunea în sine, ci ne vom re­feri doar la circumstan­ţe­le în ca­re a avut loc şi la fe­lul în care au reacţionat cei im­plicaţi în e­ve­niment. În pri­mul rând se im­pune sublinie­rea că rugă­ciu­nea stârneşte mi­la divină. Vă­zân­du-L pe Iisus trecând, cei ze­ce se roa­gă cu toţii zicând: „Ii­suse, În­vă­ţătorule, ai milă de noi!“ Ru­găciunea făcută în nu­mele lui Iisus are darul de a vin­de­ca şi mântui. De fapt, în­suşi nu­mele de Iisus înseamnă „Cel care mântuieşte“ şi impli­cit „Cel ce are milă“. De re­ţi­nut că Iisus a răspuns ru­gă­ciu­nii când I-au rostit numele, fi­indcă cel de-al doilea atribut de În­vă­ţă­tor nu avea prea ma­re impor­tan­­ţă pentru El chiar da­că a fost Învăţătorul su­blim. De altfel, în vremea a­ce­ea nu era sin­gu­­rul Căruia i se a­tribuia acest ca­lificativ, iar Ii­sus le-a inter­zis ucenicilor să se numească în­tre ei în­vă­ţă­tori. „Voi însă să nu vă nu­miţi Rabi, că unul este În­vă­ţă­to­rul vostru, Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi“ (Mt. 23, 7). Ne întrebăm de ce oare a pus Dom­­nul această interdicţie, de vre­­me ce Biserica lui Hristos a a­­vut chiar de la întemeierea sa di­ferite trepte de slujire. A­pos­­to­lul Pavel spune că „Dum­nezeu i-a pus pe unii în Bi­se­ri­că: întâi apostoli, al doilea pro­roci, al treilea învăţători“ (I Cor. 12, 28) şi acelaşi spune des­pre sine că a fost pus să le în­­ve­ţe pe neamuri credinţa şi a­­de­vărul (I Tim. 2, 7; II Tim. 1, 11). Ca să înţelegem bine in­ter­dic­­ţia lui Iisus, trebuie să a­vem în vedere contextul. El îi avea în vedere pe cărturarii şi fariseii vremii, care învăţau, dar nu şi făceau ceea ce învăţau.
Se vede clar că aluzia este ca­­tegorică, adică trebuie să pu­­nem în practică cele ce-i în­vă­­ţăm pe alţii (Mt. 23, 3). Cu al­te cu­vinte, singura cale de a ne în­tâl­ni cu Hristos este cea a sme­reniei, fiindcă El s-a sme­rit din ca­uza şi de dragul nos­tru. Tot Dom­nul a mai a­ten­­ţionat că nu poa­te fi în spi­ri­tul creştin au­ten­­tic folosirea prac­ticilor reli­gi­­oase pentru a pă­rea mai im­por­tanţi înaintea oa­menilor. Iisus a folosit întâi cu­vântul „Rabi“ sau „Raboni“ (Ra­buni) ce derivă din adjecti­vul „rab“, cu sensul de „mare“, „mă­reţ“, „im­portant“, termen fo­l­osit din a­bundenţă de către şi pentru căr­turarii Legii vechi. Chiar da­că Iisus Însuşi, ca de altfel şi Sfân­tul Ioan Bo­te­zătorul au fost numiţi de oameni „rabi“, Dom­nul i-a sfă­tu­it pe ucenici să nu exagereze c­u acest apelativ, care, aşa cum spuneam, se poa­te tradu­ce şi „maestre“ sau „mă­re­ţu­le“, pentru că Unul singur es­te Cel Mare.
Revenind la text, ne punem în­­trebarea cum de s-au vindecat toţi cei zece de vreme ce Iisus cunoştea dinainte pur­ta­rea lor? S-au vindecat graţie pu­­terii şi milei divine care-i cu­prinde pe toţi oamenii, deşi n-au fost vindecaţi de Iisus toţi le­proşii ţării din vremea a­ce­ea, ci doar cei care s-au în­tâl­nit cu Hris­tos pe cale şi evi­dent i s-au ru­gat Lui. L-au în­tâl­nit pe Dom­nul şi fiindcă e­rau împlinitori atenţi ai Legii di­vine, dată prin Moise, care pre­vedea ca cei atinşi de a­ceas­tă boală să tră­ias­că izo­laţi de lume, adică în a­fa­ra lo­ca­­lităţilor, şi să ves­teas­că cu glas mare că sunt ne­cu­raţi, pen­tru ca oamenii să-i e­vite şi să nu contracteze teri­bi­­la boa­lă. S-au vindecat pentru că L-au ascultat pe Domnul şi s-au dus să se arate preoţilor, aşa cum scria în Legea lui Moi­se.

Legea veche, stavilă împotriva rătăcirii idolatre şi a imoralităţii

O învăţătură importantă ce de­curge indirect din textul e­van­­ghelic, ca şi din trista ex­pe­­ri­­enţă a celor nouă leproşi, ar fi că până la Hristos Legea ve­che îi mântuia pe cei care o res­pectau cu stricteţe fiindcă, spu­ne A­postolul Pavel, „Legea es­te sfân­tă şi dreaptă şi bu­nă“. O do­vadă o avem la pro­ro­­cul Ie­ze­chiel, care ne vor­beş­te despre sal­varea celor în­sem­naţi pe frun­te cu semnul e­braic taw (cap. 9, 4-6). Unii cred că este vor­ba doar despre în­semnarea cu semnul sfintei cruci. Să nu ui­tăm că crucea a de­venit semn al biruinţei şi al mân­tuirii doar du­pă jertfa Dom­nului Hristos. Vor­bind în con­textul pregătirii dis­tru­ge­rii Ierusalimului, pro­fe­­tul vrea să spună cu totul alt­ce­va, chiar dacă noi creştinii ve­dem aici un simbol al crucii. În pri­mul rând trebuie să luăm în cal­cul contextul istoric în ca­re a grăit profetul şi motivaţia tri­­miterii sale la misiune. De fapt, profeţii au fost trimişi cu un mandat special pentru oa­me­­nii din vremea lor ca să-i sal­­veze de pe calea rătăcirii, a în­­­chinării la idoli şi a imo­ra­li­tă­­ţii, pentru a le vesti contem­po­­­ranilor grozăvia judecăţii di­­vi­­ne ce se va abate peste cei care nu res­pectă poruncile Legii pre­­vă­zu­te între contractul di­vi­no-u­man încheiat pe Sinai (Ieş. 20). Pen­tru israeliţi, le­gea era mân­tu­i­toare, probată şi în cazul vin­decării acestor le­proşi. Ie­ze­chiel ne spune că cei din vremea lui care respectau cu stric­te­ţe legea şi erau în­tristaţi din ca­u­za încălcării ei au fost în­sem­naţi pe frunte cu litera taw, ul­tima din alfa­be­­tul e­bra­ico-a­ra­maic, ca să fie cru­ţa­ţi la mo­men­tul distru­ge­rii ce­­tăţii din ca­u­za idolatriei. De fapt, litera taw se re­fe­­rea la To­ra, adică la Le­ge, dar cu­vân­tul Tora nu în­seam­nă doar lege, ci şi învă­ţă­tu­ră. Cu­vân­tul Tora este un par­ti­ci­piu de la verbul iaro, ca­re în­sea­m­nă a învăţa, a instrui, fi­in­dcă prin Tora Dum­nezeu i-a în­vă­ţat pe oameni calea care-i du­ce la El, nu doar Legea care să-i pedepsească pe cei ce gre­şesc. Aşadar, a­van­­tajele celor ca­­re se su­pu­neau învăţătu­ri­lor ei erau bi­ne­cuvântarea divi­nă pe pă­mânt şi mântui­rea su­fletului în viaţa viitoa­re, ca în cazul lui A­vraam. Din­tre e­vrei, unii credeau că îm­plini­to­­rii Legii vor fi co­pleşiţi de da­ruri doar pe pă­mânt. În ca­zul leproşilor vin­de­­caţi, nouă din­tre ei s-au mul­­ţu­mit cu da­rul vindecării de la Hris­tos, în ca­re a fost implicată şi Legea, fi­indcă s-au dus să se a­­rate pre­oţilor. Nu­mai că doar u­nul, de neam stră­in (sa­ma­ri­nean), a primit darul îndoit: vin­de­ca­rea şi mân­tuirea. Doar lui îi zi­ce „scoa­lă-te şi pleacă, cre­din­ţa ta te-a mântuit!“ (vers. 19). Dacă nu s-ar fi refe­rit şi la mân­­tuire, Iisus i-ar fi zis: „Cre­dinţa ta te-a vindecat“, ori din cuvântul Lui reiese că i-a a­­cordat şi mântuirea.

Semne care confirmă înlocuirea vechii alianţe cu Legea cea nouă

Legea lui Moise era mân­tu­i­­toa­re pentru cei ce o respectau în litera şi în spiritul ei, dar va în­­ceta odată cu Hris­tos. O spu­ne chiar El în pilda cu bogatul ne­milostiv şi săra­cul Lazăr. Su­fletul acestuia a fost dus în sâ­nul lui Avraam, a­dică în a­ce­laşi loc de fericire veş­nică, eufe­mis­tic vorbind - „în sânul lui A­vra­am“ (Lc. 16, 22). De altfel, al­te traduceri zic „alături de A­vra­am“. Că prin Lege se mân­tu­­iau cei vechi o mai aflăm şi din mo­men­­tul schimbării la fa­ţă a lui Iisus, când alături de El au a­pă­rut Moise şi Ilie. Ei bine, nu era posibil ca cei doi, dacă ar fi fost condamnaţi, să fi fost scoşi din iad doar pentru a sta câ­­teva clipe lângă Domnul ca a­poi să se întoarcă la locul de de­­tenţie. Să nu uităm că şi ei au fost îmbrăcaţi în strălucire ca şi Hristos. Despre puterea mân­­tuitoare a Legii până la Hris­­tos vorbeşte şi Sfântul Ioan Gu­ră de Aur, care zice că îi mân­tuia pe evreii care o îm­pli­­neau. El asemăna Legea cu o ma­mă care îşi alăptează la sâ­­nul ei pruncul până ce-i ca­pa­­bil să consume hrană tare. În­dată ce trece la un alt fel de hra­nă, sâ­nul mamei nu-i mai es­te de fo­los. Tot aşa prin jert­fa lui Hris­tos este realizată mân­tui­rea obiectivă pentru toţi oame­nii, iar Legea veche nu mai asi­gu­ră mântuirea fi­ind­­că a fost în­locuită cu cea no­uă sau a ha­ru­lui. Avem măr­turii în acest sens şi la is­to­­ricul iudeu Iosif Fla­vius, ca­re se constituie do­vezi din lu­mea profană că prin jert­fa lui Hris­tos s-au schimbat ra­dical a­tât cultul iudaic, cât şi mij­loa­cele de obţinere a iertării di­­vine. Flavius spune că, î­na-in­te cu câ­­te­va decenii de dis­tru­­ge­rea Ierusalimului, poar­ta din­spre răsărit a Tem­plu­lui, din bronz masiv şi de di­men­­siuni uriaşe, pe care abia 20 de oa­meni o puteau închide (a­se­­me­nea porţii cetăţii Tro­ia), cu ză­voare din fier trans­ver­­s­ale şi lon­gitudinale, prin­se în stâncă, s-a deschis sin­gu­­ră noaptea, pe la ceasul 6. A­cest lucru este con­firmat şi de Talmudul iudaic, care spu­ne că Rabi Joha­nan ben Ţakai a zis: „Templule, Tem­plule, de ce te sperii singur, ştim că sfâr­şitul tău va fi distrugerea vii­toare!“
Ceea ce i-a uimit însă pe sa­cri­­­ficatorii de la Templu a fost un fapt ieşit din comun, şi a­nu­­me că fâşia de pânză pur­pu­rie ca­re se punea pe capul ţapului is­păşitor, în ziua cea mare a is­păşirii (Yom Kippur), nu s-a mai albit ca de obicei. Des­pre ce es­te vorba? O spune Isaia: „Ve­niţi să ne judecăm, zice Dom­nul. De vor fi pă­ca­te­le voastre cum e cârmâzul, ca ză­pada le voi albi, şi de vor fi (ro­şii) ca pur­pura, ca lâna al­bă le voi fa­ce“ (cap. 1, 18). Prin aceste cu­vin­­te, profetul îi în­demna pe con­temporanii săi să se prezin­te la sanctuar ca să se judece cu Dum­nezeu, a­di­­că să-şi măr­tu­ri­sească pă­ca­te­le, căci aceasta în­seamnă, a se judeca cu Dum­nezeu. Măr­tu­risirea era publi­că şi se a­du­ceau şi sacrificiile de împăcare cu Dumnezeu, prin­tre care şi un „ţap is­pă­şi­tor“. Pe capul a­ces­tuia se punea de către ar­hi­ereu, în numele tu­­turor, o fâ­şie de pânză de cu­loa­re stacojie (simbol al pă­cat­e­lor) pe ca­re o legau de coarnele a­ni­ma­lu­lui. După ce acesta îşi măr­tu­risea păcatele proprii şi ale în­tregului popor ţinând mâi­ni­le pe capul ţapului, pan­gli­­ca sta­cojie (sau purpurie) se al­bea în chip minunat, ca o con­fir­­­mare că le-au fost iertate pă­­­ca­tele. La acest fapt face deci re­ferire Isaia. Ei bine, sunt măr­turii că cu 40 de ani îna­­in­te de distrugerea tem­plu­lui, chiar când Dom­nul Hris­­tos a fost sacrificat pe cru­­ce în locul a­nimalului is­pă­şi­­tor, fâşia de pân­ză stacojie sau roşie nu s-a mai albit ca de obicei. De ce oa­re nu s-a mai repetat minunea? E­vident că jertfa aceea de is­pă­şi­re a fost înlocuită pentru tot­dea­­u­na de jertfa ispăşi­toare a lui Hris­­tos, nu doar pentru pro­pri­ul popor, ci pentru toţi care vor crede în El, iar Legea cea No­­­uă, a harului, aduce ier­ta­rea pă­catelor şi implicit mân­tu­­irea, ca şi în cazul leprosului vindecat ce se constituie în­tr-o icoa­nă a vindecării tu­tu­ror de cum­pli­ta boală a pă­ca­tului. Acest fapt l-a intuit stră­inul (sa­ma­ri­nea­nul) când s-a întors ca să-I mul­ţu­meas­că Domnului pentru vin­decare şi mântuire. În con­clu­­zie, vin­de­carea şi mântuirea ne vin prin întâlnirea cu Hri­s­tos.