sâmbătă, 27 august 2016

Tăierea cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul / Să ne ferim de păcatele care macină trupul şi sufletul şi să sporim în post şi rugăciune mai ales în această zi de doliu creştin pe care îl ţine Sfânta Biserică în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul. Amin. Zi de post negru - 29 august

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2015/08/filmulete-taierea-capului-sfantului.html


Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Astfel a propovăduit venirea Domnului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci acum S-a arătat în lume Mesia Cel aşteptat. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.
Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpânit în Galileea, a luat mai întâi de soţie pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, şi a petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumuseţea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soţie, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorinţa acelei desfrânate, a gonit pe femeia sa cea dintâi după lege şi a luat-o pe ea, femeia fratelui său – împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cădea s-o ia pe dânsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat după sine fii. Însă sunt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe când trăia Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui şi mare rău i-a făcut, făcându-se ca un răpitor desfrânat şi amestecător de sânge.
Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit Sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omeneşti şi propovăduitorul pocăinţei; ci mustra pe faţă pe Irod înaintea tuturor, ca pe un desfrânat şi răpitor – apucătorul soţiei fratelui său –, şi zicea: Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău. Irod, nesuferind mustrările, a poruncit să arunce pe Ioan în temniţă, legat cu lanţuri. Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului şi voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o însuşi Irod şi păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit să-l omoare, ştiind pe Ioan că este bărbat drept şi sfânt, şi pe care mai înainte îl asculta cu plăcere şi luând aminte la cuvintele lui, multe le făcea bine şi se temea să-l ucidă. El însă nu se temea aşa de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindcă evanghelistul Matei zice: Vrând să-l ucidă pe el, se temea de popor, căci îl avea ca pe un prooroc. Ca poporul să nu se scoale asupra lui şi să ridice tulburare, de aceea nu îndrăznea să dea la arătare spre moarte pe proorocul Ioan Botezătorul, cel iubit şi cinstit de toţi, ci îl chinuia pe dânsul numai prin închisoare, vrând să închidă gura cea netăcută a mustrătorului său.
Sfântul Ioan a stat în temniţă multă vreme şi se adunau la dânsul ucenicii lui, pe care el, învăţându-i mult la viaţa cea îmbunătăţită şi după Legea lui Dumnezeu, îi încredinţa pe ei despre Mesia, Care venise acum în lume şi la Care îi şi trimitea pe dânşii, precum se povesteşte în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-L întrebe pe El: Tu eşti Cel ce va să fie, sau să aşteptăm pe altul? Nu doar că neştiind de El, a trimis ca să-L întrebe, căci cum nu-L ştia pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu ştia el pe Sfântul Duh pe Care L-a văzut pogorându-se peste Iisus şi a auzit glasul Tatălui mărturisindu-L, şi el însuşi L-a mărturisit, arătându-L cu degetul şi zicând: Iată mielul lui Dumnezeu. Ci ca ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul Hristos şi să se încredinţeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca să mântuiască neamul omenesc.
După aceea a sosit ziua în care Irod se obişnuise a săvârşi ziua naşterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile Galileei, şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, jucând şi placând lui Irod şi celor ce şedeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după povaţa maicii sale cea rea – capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câştigat ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie. Ticălosul, nevrând să-şi calce jurământul, nici să mâhnească pe jucătoare şi pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, şi, uitând sfinţenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; şi, trimiţând îndată pe călău în temniţă, a poruncit să-i taie capul lui Ioan şi să-l aducă pe tipsie.
Astfel, Mergătorul Înaintea lui Hristos a fost tăiat în temniţă, noaptea târziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada. Sfântul Evanghelist Marcu povesteşte că acel ospăţ urât s-a numit cină. Că zice: A făcut cină boierilor săi, care s-a prelungit până noaptea târziu, şi după ce s-au îmbătat şi s-au desfătat destul prin jucarea fetei celei fără de ruşine, atunci s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere. Deci, aducându-se pe tipsie capul Sfântului Ioan în mijlocul acelui ospăţ, picurând încă sângele – precum spun unii –, acel cap a grăit aceleaşi cuvinte mustrătoare: Nu ţi se cade să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău! O, ce frică s-a făcut atunci celor ce erau de faţă la ospăţul acela, când au văzut capul de om, aducându-se pe tipsie ca o mâncare şi, curgând sângele, că mişcă încă buzele şi grăieşte cuvinte!
Jucătoarea, luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înţepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Şi, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când se prăznuieşte aflarea cinstitului lui cap.
După uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate şi mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăieşte de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostaşii săi, ocărind şi batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă şi L-a întors la Pilat.
După acestea n-a zăbovit izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigaşului de prooroc şi a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui - precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, şi batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.
Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăţie şi de viaţă cu Irodiada şi cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-şi răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste şi s-a dus asupra lui Irod. Asemenea şi Irod, adunându-şi puterea sa, a ieşit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amândouă părţile, ostaşii arabilor au biruit pe ai lui Irod, şi i-a biruit cu tăiere mare, cazând toată puterea lui Irod, abia scăpând numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpânirea tetrarhiei sale şi de toate bogăţiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrânata şi cu fiica ei, mai întâi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.
Acolo s-a sfârşit în strâmtoare şi în rea pătimire, văzând mai întâi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul, care se numea Sicoris, pentru o trebuinţă oarecare şi, mergând pe gheaţă, s-a rupt gheaţa sub dânsa şi s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheaţa i-a strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheaţă. Ea a stat aşa spânzurata, până ce gheaţa cea ascuţită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducând pe sub gheaţă stârvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheaţă. Aşa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan.

După aceasta şi acel nelegiuit ucigaş Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povesteşte despre dânşii că i-au înghiţit pământul de vii. Sfântul Ioan, precum în viaţa sa, tot aşa şi după sfârşit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucând înainte de pogorârea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup şi a veselit pe sfinţii strămoşi, cu care, după stricarea iadului, scoţându-se de acolo, după învierea lui Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăţie; ca un feciorelnic, ca un vieţuitor în pustie, ca un învăţător şi propovăduitor, ca un prooroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător şi ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povăţuiască şi pe noi la calea adevăratei pocăinţe şi să ne învrednicească Împărăţiei cereşti, Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.

Filmulete din Duminica a 10 -a dupa Rusalii - Vindecarea lunaticului - Asa l-a indemnat Ava Dorotei pe Dositei: "Roaga-te! Roaga-te!" Si in fiecare zi venea: "Inalta-te dincolo de lume, dincolo de durerile lumii, dincolo de patimile ei! Inalta-te!" Dupa cateva zile insa, venind si privindu-l in suferinta lui, totusi il vede cu fata mai senina, linistita: "Dositei, Dositei! Inalta-ti inima, cugetul!". Si Dositei a putut raspunde, tremurand: "Nu mai e nevoie sa ma inalt. Nu ma mai inalt eu, pentru ca a coborat El la mine". Si din inaltimea Lui a coborat, asa cum a facut Dumnezeu totdeauna, si mai ales in Fiul Sau a coborat, "caci asa a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau L-a dat ca toti cei ce cred in El sa nu piara". Toti care credem in El sa nu pierim! Si toata lumea sa creada! Ca astfel sa avem viata de veci! Amin.28 august

In vremea aceea, "Mergand ei spre multime, s-a apropiat de El un om, cazandu-I in genunchi, si zicand: Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si l-am dus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece. Iar Iisus, raspunzand, a zis: O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? Aduceti-l aici la Mine. Si Iisus l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut sa-l scoatem? Iar Iisus le-a raspuns: Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post. Pe cand strabateau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va sa fie dat in mainile oamenilor. Si-L vor omori, dar a treia zi va invia. Si ei s-au intristat foarte!" (Matei 17, 14-23).

Filmulete din Duminica a IX-a dupa Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii - Da-ne, Doamne, clipa aceasta a lui Petru, care in fata Ta calca pe valuri! Aceasta lumina in noi… Noi n-o putem stinge, dar ne stingem noi fata de ea. Nici o clipa sa nu apuna. Sa nu fie apus, sa nu fie noapte in noi. Acolo sa fie, cum zice Inteleptul: Eu dorm, dar inima mea vegheaza. – Veghere neadormita in fata luminii, in fata puterii ajutorului Tau. Cu Tatal si cu Duhul Sfant, cu rugaciunile Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.21 august


"In vremea aceea Iisus a silit pe ucenicii Sai ca sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui pe tarmul celalalt, pana ce va da drumul multimilor. Iar El, dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa Se roage deosebi. Si facandu-Se seara, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de tarm, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva. Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au spaimantat, zicand ca este o naluca, si de frica au strigat. Dar El le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti! 
Atunci Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe apa. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborandu-se din corabie, a mers pe apa si a venit catre Iisus. Dar vazand vantul, s-a temut si incepand sa se scufunde, a strigat, zicand: Doamne, scapa-ma! Iar Iisus, intinzandu-i indata mana, l-a apucat si i-a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? Si suindu-se ei in corabie, s-a potolit vantul. Iar cei din corabie I s-au inchinat, zicand: Cu adevarat Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Si, trecand marea, au venit in pamantul Ghenizaretului." (Matei 14, 22-34)


Predica Parintelui Mircea Cristian Pricop 










marți, 16 august 2016

Casa lui Dumnezeu este şi casa noastră -Poezie creştină scrisă de Neli Mihail.




Casa lui Dumnezeu   este şi casa noastră
                                              
                                                 de Neli Mihail


Ce poate fi mai grandios
Decât o Ctitorie,
Un templu Înălţat Treimii
Unde cu noi să fie.
Biserica lui Dumnezeu,
Căsuţa Lui cea sfântă!
Aici oricare rugăciune
Are putere multă.
Acum că ea s-a  ridicat,
Etapa următoare
Necesită pereţilor
Să capete culoare.
Şi în culori se zugrăvesc
Mulţimi de chipuri sfinte,
Care ne vin în ajutor
Când îi rugăm fierbinte.
Deasupra Mesei în Altar,
Fecioara e pictată ,
Cu braţele ei larg deschise
Cum ne-mbrăţişează.
Ne-ndeamnă cu căldură sfântă,
Creştini, să ne-adunăm
Şi cu trezvie multă-n suflet
Sujba s-o ascultăm.
În naos, din Cupola Mare,
Iisus Pantocrator,
Trimite darul cel mai mare
Pe Duhul Sfinţitor!
Tainic Catapeteasma cade
Căci Cerul se coboară..
E Liturghia începută
Şi parcă-i ireală.
De foarte multe ori creştinii
Nu conştientizează
Că-n jurul lor e un decor
Care te fascinează.
Nici nu-s cuvinte de redat
Căci mintea nu cuprinde
Acest ’spectacol’  minunat
Cu miriade Îngeri.
Pământ cu Cer împreunat,
Lăcaşul,sfânt devine !(rămâne)
Creaţia lui Dumnezeu
E sus pe culmi divine.
Apoi pereţii dimprejur
Şi ei vor fi pictaţi
Cu casnicii lui Dumnezeu,
Sfinţi de noi veneraţi!
Aceştia-n rugăciuni ne-alină
Durerea noastră mare.
Când îi chemăm cu stăruinţă,
Ne răspund la chemare.(strigare)
Biserica-i Ierusalimul,
Cetate pe pamânt,
Nu se sfârşeşte niciodată
Îşi are locul sfânt.
Căci urcă sus la Dumnezeu
Când totul va pieri,
Şi cei care au contribuit la ea,
În ea vor locui..
Să cânte veşnic Sfânt! Sfânt! Sfânt!
Cu drepţii aşezaţi
Privind spre Domnul Savaot
Că-n Rai au fost chemaţi. (salvaţi)


Aşa ca fiecare dintre noi
Care îi trecem pragul,
Bisericii să-i fim loiali
Şi să-i aducem darul. Amin!




‘Dăruind vei dobândi!’

un bănuţ cât de puţin
pentru pictura acestei sfinte Biserici
e binevenit şi mult preţuit.
..cu luare aminte să purcedem cu inima plina de dragoste pentru casa lui Dumnezeu si casa noastră - Biserica -



                      Şi lui Dumnezeu SLAVĂ şi MULŢUMIRE ptr toate!





De astăzi au început lucrările de pictură la interiorul Bisericii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul Constanţa. Să înalţăm împreună rugăciuni ca împodobirea locașului de închinăciune cu veșmântul picturii să fie dusă la bun sfârșit. Ne bucurăm foarte mult pentru că la biserica noastră am început lucrările pentru săvârşirea picturii. Am aşteptat în mod cu totul deosebit această zi, iar pentru noi este o mare bucurie. Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să binecuvânteze începutul lucrărilor şi să dăruiască har tuturor pictorilor şi credincioşilor ca să poată susţine această lucrare. Doamne ajută!






Sfinţii martiri Brâncoveni - Poezie creştină scrisă de Neli Mihail... 16 august


Sfinţii martiri Brâncoveni
16 august
                           de Neli Mihail
Vorbim de Sfinţii Brâncoveni,
Însă cu ce cuvinte
Putem să caracterizăm
Vieţile lor sfinte.

Au fost martiri cu trupul lor
În tot ce-au pătimit.
Sfântul a zis..
-Şi cu copii mei eu mor
Dar nu mă las învins.

Credinţa mea îmi este scut
În luptă mă avânt.
În ea parinţii m-au născut
În ea vreau să mă duc.

-Iubesc pe Dumnezeu şi ţara,
Eu, Constantin voievod,
Iar lupta nu-mi este povară,
Doar lui Hristos sunt rob!

Sultanul turc nu mă convinge
Mahomedan să trec..
Poate pe jar să mă arunce
Şi  lui tot nu mă plec.

Credinţa ortodoxă sfântă
E cel mai de preţ dar!
Mă duc la moartea cea mai crudă,
Dar Duhul îmi dă har.

Era ferm, voievodul nostru,
Al Ţarii Româneşti,
Lupta până la sânge
Primind puteri cereşti.

Însă timp foarte îndelungat
În ani de cârmuire,
A fost de cei apropiaţi
Trădat cu calomnie.

Cam dupa 25 de ani
De  greaua sa domnie,
Cinstitul cap i-a fost tăiat
Din ură cu mânie.

Chiar unchiul Cantacuzino,
Toma plin de invidie
Si-a trădat ruda, pe nepot,
La turci, să îl sfâşie.

Şi aceştia l-au întemniţat
Pe Sfântul Constantin
Şi-n urmă l-au decapitat,
El devenind martir.

Dar înainte de-a muri
Cu calm incurajară
Pe cei patru baieţi ai lui,
Ca în Hristos să moară.

Mezinul Mateiaş fugi
De moartea crudă cruntă,
Dar sfătuit se răzgândi
Şi merge spre cunună.

Constantin,  Radu, Ştefan
Şi cel mai mic, Matei,
Cu capetele pe butuc
Au fost martiri-eroi.

Cei cinci sfinţi Brâncoveni
Şi sfetnicul Ianache
Au fost viteji, cinstiţi şi drepţi
Şi-n veci o să trăiască.

Aşa părinte luptător,
Exemplu de urmat..
Pe fii lui in Cer ia dus
Şi el sus a urcat.

În vremea lui a construit
Mulţimi de mănăstiri
Şi recunoscători creştinii
I-aduc închinăciuni.

Martirul lor să ne trezească
În minte, conştiinţa,
Căci fără jertfă nu vedem
La capăt luminiţa.

O jertfa mică, sau mai grea..
Cum ne e scris vom duce-o
Dacă-n credinţă vom răbda..
Totul  e cu putinţă.

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi! Amin!


Filmulete - Adormirea Maicii Domnului - 15 august

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.
Predica Parintelui Petru Ciprian Pricop









După rugăciune s-a întors acasă şi, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana.Bucură-te Maica Vieţii!
Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei.
Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor, aşa adunaţi fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: "Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: "Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".
Când s-au săvârşit cuvintele acestea, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că deşi pe Hristos Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd".
După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat şi şi-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi aşa în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul.
Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, chemând pe unii din popor, i-au înduplecat să răstoarne patul în care era aşezat trupul cel de viaţă începător. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneţii şi obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înşii, care mai nebuneşte se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au aşezat acel de viaţă începător trup în mormânt, şi au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngereşti.
Şi de vreme ce, după dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte şi întristat, că nu se învrednicise să vadă şi el ca şi ceilalţi Apostoli trupul; şi au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine şi el acelui preasfânt şi preacurat lăcaş, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu.
Şi dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, şi era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor, şi mărturie nemincinoasa a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că şi până astăzi mormântul cel cioplit în piatră aşa se vede lipsit de trup şi este cinstit cu închinăciune, întru mărirea şi cinstea preabinecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.